Petrom a scumpit din nou motorina standard, cu 7 bani/ Prețul benzinei a rămas neschimbat

benzina carburant alimentare pompa sursa foto: Pixabay

Petrom, liderul pieței carburanților din România a scumpit luni seară, 7 august, motorina standard cu 7 bani pe litru, astfel că un litru de motorină a ajuns la 7,09 lei la stațiile din Capitală. Prețul benzinei standard a rămas neschimbat.

Precedentele modificări de prețuri au avut sâmbătă, 5 august, când, potrivit Monitorul Prețurilor, motorina standard s-a scumpit cu 5 bani pe litru, iar prețul benzinei standard a rămas neschimbat.

monitorul preturilor, motorina, benzina
Sursă: Monitorul Preturilor

La stațiile Petrom din Capitală, potrivit peco-online și Monitorul Prețurilor, un litru de motorină standard costă acum între 7,07 lei și 7,10 lei, iar benzina standard are prețuri cuprinse între 6,88 lei și 6,94 lei.

Seria scumpirilor la Petrom, după aproape o luni de prețuri stabile a început din 25 iulie, când prețurile au urcat cu câte 5 bani pe litru. Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 3,7%. În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 5,5%.

În această perioada România se află pe locul al 3-lea în Uniunea Europeană în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină, după Bulgaria, Malta.

În cazul motorinei, țara noastră este situată pe locul 3 între statele Uniunii Europene în ceea ce privește cel mai mic preț la acest tip de combustibil, după Bulgaria, Malta.

Comparativ cu celelalte țări UE, România se clasează pe locul 9 la benzină fără taxe, ca fiind cea mai ieftină, după Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Irlanda, Lituania, Malta, Slovenia, în timp ce motorina fără taxe comercializată la noi este pe locul al 10-lea în topul celor mai mici prețuri, după Bulgaria, Cehia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.