Guvernul francez și sindicatele nu au găsit soluții la criza provocată de reforma pensiilor

protest franta Foto: BG On The Scene

Întâlnirea de miercuri între prim-ministrul francez Elisabeth Borne şi organizaţiile profesionale pentru găsirea unei soluţii la criza provocată de foarte contestata reformă a pensiilor s-a soldat cu ‘un eşec’, au declarat sindicatele, transmite AFP.

Guvernul, care a adoptat reforma prin asumarea răspunderii, fără a o mai supune la vot în Adunarea Naţională, spera să găsească un teren de înţelegere, în vreme ce sindicatele continuă să ceară retragerea acestui text.

Legea, dorită de preşedintele Emmanuel Macron, creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Întâlnirea de miercuri a durat mai puţin de o oră şi s-a încheiat cu ‘un eşec’, potrivit celor opt organizaţii reunite în intersindicală.

“I-am spus din nou premierului că nu va exista nicio altă rezolvare democratică decât retragerea textului. Ea a răspuns că doreşte menţinerea textului, o decizie gravă”, a declarat preşedintele sindicatului CFTC, Cyril Chabanier.

Sindicaliştii preveniseră că vor părăsi reuniunea dacă Elisabeth Borne va refuza să discute despre renunţarea la creşterea vârstei de pensionare, principala prevedere a acestei reforme care alimentează de mai multe săptămâni furia în Franţa.

Joi este prevăzută a 11-a zi de mobilizare naţională.

Borne promisese că va ‘asculta toate subiectele’, în pofida ‘punctelor de dezacord’, şi spera că va putea aborda şi alte reforme viitoare, mai ales în ce priveşte riscurile în muncă.

Liderul CFDT (cel mai mare sindicat francez), Laurent Berger, avertizase că, în caz de răspuns negativ la problema vârstei de 64 de ani, ‘vom pleca’.

Această reformă, foarte impopulară – potrivit sondajelor de opinie -, a generat în Franţa o mobilizare aproape săptămânală, scoţând în stradă 1,3 milioane de persoane în ziua de 7 martie, potrivit estimărilor autorităţilor.

Manifestaţiile au cunoscut o creştere a tensiunilor după adoptarea reformei fără votul parlamentului, prin recurgerea la articolul 49.3 din Constituţie.

Atât sindicatele, cât şi guvernul au acum privirile întoarse spre Consiliul Constituţional, care urmează să se pronunţe la 14 aprilie cu privire la constituţionalitatea reformei.

În aceeaşi zi, Consiliul se va pronunţa şi asupra validităţii unui text depus de opoziţia de stânga şi care ar putea deschide calea unui referendum pe tema pensiilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: