Consultarea publică REPowerEU nu permite propunerea de noi reforme şi investiţii în afara celor alese de Guvern, susțin 6 ONG-uri

RePowerEU Sursa foto: WWF România

Modul de colectare a observaţiilor publicului, în ceea ce priveşte REPowerEU, capitol postat în consultare publică de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), nu permite propunerea de noi reforme şi investiţii, în afara celor alese de Guvern, şi limitează astfel contribuţia societăţii, atrag atenţia reprezentanţii şase organizaţii de mediu.

“Credem că instituţiile, organizaţiile sau persoanele interesate ar trebui să aibă oportunitatea de a propune măsuri relevante pentru consolidarea rezilienţei sistemului energetic şi pentru alocarea celor 1,4 miliarde de euro pentru creşterea siguranţei energetice naţionale. Cerem pe această cale modificarea formularului, astfel încât să fie permisă posibilitatea de a propune noi reforme şi investiţii”, susţin reprezentanţii WWF România, Bankwatch România, 2Celsius, Greenpeace România şi Comunitatea Declic, într-un comunicat de presă.

Aceştia consideră că noul capitol REPowerEU, postat în consultare publică pe data de 17 martie 2023, reprezintă o oportunitate unică de a îmbunătăţi reformele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), venind cu o finanţare suplimentară de 1,4 miliarde de euro.

“Actualul plan (PNRR) a adus reforme şi investiţii care contribuie la atingerea neutralităţii climatice şi au efecte benefice pentru mediu. Totodată, propunerile din actualul plan prezintă şi efecte economice pozitive, care stimulează tehnologiile verzi. Declanşarea războiului din Ucraina a destabilizat sistemul energetic european, iar măsurile din PNRR trebuie suplimentate cu soluţii verzi de adaptare. Astfel, REPowerEU este o ocazie de a îmbunătăţi reformele din domeniul energiei şi de a reduce dependenţa de combustibili fosili, mai ales cei proveniţi din Federaţia Rusă. Din păcate pentru noi, cetăţenii României, această nouă oportunitate a început cu stângul. Dezbaterile privind REPowerEU s-au lansat cu întârziere în condiţiile în care România trebuie să trimită acest document către Comisia Europeană până la sfârşitul lunii aprilie”, se menţionează în comunicat.

În viziunea reprezentanţilor organizaţiilor de mediu, MIPE a postat în dezbatere publică un document în care se prezintă reformele şi investiţiile pe care Guvernul îşi propune să le introducă în plan. Pe lângă acesta, ministerul de resort, a propus un formular online prin care părţile interesate au posibilitatea de a aduce observaţii legat de propunerile din capitol.

“Din păcate, însă, formularul nu funcţionează permanent, ci cu intermitenţe; formularul nu poate fi descărcat şi nu permite opţiunea de a propune alte reforme şi investiţii care nu au legătură cu cele elaborate de către Guvern”, avertizează specialiştii.

În acest context, organizaţiile de mediu consideră că “actualul formular limitează mult posibilitatea de a propune reforme, lăsând totodată impresia că doar reformele şi investiţiile propuse de Guvern vor fi trimise către Comisia Europeană, modificate eventual în funcţie de observaţiile primite”.  

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.