Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, are la conducere oameni care s-au bucurat de-a lungul carierei lor și de sprijin politic pentru a ocupa anumite funcții. Compania de stat este condusă de un directorat, format din cinci persoane, și de un Consiliu de Supraveghere.
Membrii Directoratului numiți pentru un mandat provizoriu de 4 luni, începând cu data de 07.04.2023:
Bogdan Nicolae BADEA – Președinte Directorat
Marian BRATU – Membru Directorat
Răzvan Ionuț PATALIU Membru Directorat
Cristian VLĂDOIANU Membru Directorat
Andrei-Dominic GEREA Membru Directorat
Membri ai Consiliului de Supraveghere numiți începând cu data de 29.03.2023 pe o durată de 4 ani:
Mihai Liviu MIHALACHE membru
Carmen RADU membru
Karoly BORBELY membru
Silviu Razvan AVRAM membru
George Marius TONIUC membru
Daniel NAFTALI membru
Președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Nicolae Badea, a ajuns la conducerea Hidroelectrica în iulie 2017, fiind susținut de ALDE și fiind considerat un apropiat al fostului ministru ALDE, Daniel Chițoiu. Badea provine din organizația PNL Vâlcea. El a avut și funcții în guvern. A fost secretar de stat pentru energie (2014-2015) în cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și secretar de stat (2013-2014) în Ministerul Economiei.
De asemenea, a mai fost membru C.A., reprezentant AGA sau membru în diverse comisii la : BTT S.A., Enel, Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, Nuclearelectrica, Rompetrol Rafinare, OMV Petrom, Cuprumin, Hidro Tarnița și Exim Bank.
La Hidroelectrica a mai ocupat poziția de manager de departament (2016-2017). A fost membru în consiliul de supraveghere al OMV Petrom (2015-2016), membru al consiliului de administrație al societății Rompetrol Rafinare (2015), director general al BNB Renewable Consulting (2009-2013, 2014) firmă de consultanţă în implementarea proiectelor de energie regenerabilă, director strategie dezvoltare al Electrica București (2007-2009), președinte al consiliului de administrație al Electrica Bio-Heat (2008-2009) societate înfiinţată de Electrica şi Warmebetriebe ce se ocupă cu producerea energiei electrice pe bază de biomasă, membru al consiliului de administrație al Enel Energie Muntenia și al Enel Energie S.A (2007-2009).
Între 2005 şi 2007 a fost director general al Trocadero SA din Bucureşti, companie deținută de stat, cu activitate în comerț şi turism, care deținea singurul caravanserai din sud-estul Europei, „Hanul lui Manuc”, retrocedat de instanță proprietarilor în 2007. El absolvit Facultatea Tehnică de Construcţii Bucureşti în 2002.
Andrei Dominic Gerea, membru al Directoratului Hidroelectrica, este un fost ministru PNL al Economiei în Guvernul Ponta 2 și ex-ministru ALDE al Energiei în Cabinetul Ponta 4.
În ultimul mandat de ministru, Andrei Gerea l-a avut ca subaltern pe actualul director general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, care ocupa pe atunci funcția de secretar de stat în ministerul Energiei.
Marian Bratu, membru al Directoratului din iulie 2017, a lucrat numai la Hidroelectrica. După ce a terminat Facultatea de Electrotehnică de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași în 1993, s-a angajat ca inginer la Hidroelectrica, sucursala Buzău. În 2004, a trecut pe poziția de inginer principal la Hidroelectrica București până a urcat în poziția de membru al Directoratului.
Răzvan Pataliu, membru al Directoratului din martie 2018, este economist, a absolvit ASE în 2003. A lucrat la BCR, a condus o agenție bancară BCR din județul Giurgiu, apoi a fost consilier al ministrului Energiei, Toma Petcu (ALDE), în 2017. Iar în 2018 a ajuns membru al Directoratului Hidroelectrica. Între 2017 și 2019 a fost și membru al consiliului de administrație al Engie S.A. România.
În fine, Cristian Vlădoianu, membru al Directoratului SPEEH Hidroelectrica SA, a absolvit în 1996 Facultatea de Științe Economice a Univestității din Craiova, cu specializarea Economie Generală. În 2011 a fost purtător de cuvânt al Primăriei Craiova, în 2013 manager al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, din august 2016 până în mai 2017 a fost director economic al Institutului Cultural Român, iar din 2017 ocupat funcția de director economic al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.