Bursele europene au scăzut puternic marți, pe fondul declinului prețurilor petrolului

bursa-economie-criza

Bursele europene au scăzut puternic, marţi, deoarece declinul preţurilor petrolului a condus la scăderea stocurilor de energie, în timp ce investitorii se pregătesc pentru o creştere aşteptată a dobânzii de politică monetară a Rezervei Federale (Fed), transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a avut o evoluţie mixtă pe parcursul dimineţii, dar a scăzut după-amiază, închideind tranzacţiile cu un declin de 1,24%.

Acţiunile de petrol şi gaze au coborât cu 4,5%, deoarece investitorii au evaluat o scădere a preţurilor petrolului, potenţialele majorări suplimentare ale ratei dobânzii de către Fed şi Banca Centrală Europeană (BCE), în această săptămână, precum şi contracţia surprinzătoare a activităţii fabricilor din China, raportată duminică.

Contractele futures pe ţiţeiul Brent şi pe ţiţeiul West Texas Intermediate au scăzut la cele mai scăzute niveluri de la sfârşitul lunii martie.

Pieţele au reacţionat şi la rezultatele grupului producător de petrol BP din primul trimestru. Profiturile au fost mai mici decât nivelurile excepţionale din 2022, când preţurile combustibililor fosili au crescut ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.

Acţiunile gigantului energetic britanic au scăzut cu până la 8,6% în urma raportului privind veniturile, care include aşteptările sale de răscumpărare a unor acţiuni de aproximativ 4 miliarde de dolari pe an, la limita de jos a intervalului său de cheltuieli de capital de 14 până la 18 miliarde de dolari.

Acţiunile bancare au consemnat o evoluţie pozitivă în cea mai mare parte a sesiunii, după preluarea de către JP Morgan a băncii cu probleme First Republic şi o serie de câştiguri raportate de companii europene săptămâna trecută.

Cu toate acestea, titlurile bancare au încheiat sesiunea în scădere cu 1,5%, după ce acţiunile băncilor din SUA au scăzut.

Toate sectoarele au încheiat ziua în teritoriu negativ, acţiunile din sectorul media scăzând cu 4,4% şi cele miniere cu 2,2%.

De asemenea, traderii au analizat datele semnal de marţi privind inflaţia din zona euro, care au arătat că preţurile au crescut cu o rată anuală de 7% în aprilie. Inflaţia rămâne cu mult sub ţinta de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană.

Indicele german DAX a coborât cu 1,23%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,45%, iat FTSE 100 al bursei din Londra cu 1,24%.

În SUA, membrii Comitetului Federal pentru Piaţa Deschisă şi-au început întâlnirea de politică monetară, un anunţ privind ratele dobânzilor şi o conferinţă de presă ulterioară fiind aşteptate miercuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ciocapic si Ciniiminiis. Trebuie desfiintate pt. ca-s de-un cretinism Astronomic. N-are nimic cum Evolua cand te joci cu ‘Intrerupatorul’ ca intr-un caz de epilepsie..

    Cum sa mearga Lumea asta daca ‘Sangele’ ei n-are timp sa ‘Vindece’ nimic ?

    Astea nu-s Finante. Astea-s Fraude Mondiale !

    Fluctueaza toate +/- 5% zilnic pe criterii reale Nule.

    Masini de Spalat Bani. Cine are cel mai puternic ‘motor’ castiga.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.