Ambasada României în SUA anunță că, potrivit datelor publice ale guvernului american, 2022 a înregistrat cel mai mare volum al schimburilor comerciale dintre cele două țări, cu un volum de 5,13 miliarde de dolari.
Față de statisticile anului 2021, România își consolidează balanța comercială printr-o creștere a exportului, arată diplomații români.
Astfel, exporturile americane către România s-au ridicat la 1,35 miliarde de dolari anul trecut, în timp ce exporturile României către SUA s-au ridicat la 3,78 miliarde de dolari.
Per total, excedentul comercial al României față de SUA se ridică la 2,4 miliarde de dolari. Spre comparație, în 2021, în relaţia comercială cu SUa, România a înregistrat un excedent comercial de 1,5 miliarde de dolari.
„Ne propunem ca în acest an să menținem trendul ascendent prin promovarea intensă a comerțului între cele două țări, astfel încât Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii să înregistreze rezultate economice tot mai bune”, a declarat ambasadorul Andrei Muraru.