Studiu EY: Companiile din România consideră că măsurile de plafonare a prețurilor energiei nu şi-au atins scopul pentru consumatori

Foto Pexels/ Pok Rie Foto Pexels/ Pok Rie

Companiile din România consideră că măsurile de plafonare a preţului la energie nu şi-au atins scopul pentru consumatori, arată un studiu realizat de compania EY.

Astfel, peste 75% dintre respondenţi au declarat că au avut probleme în recuperarea sumelor compensatorii de la buget, respectiv într-un interval de timp mai mare de 90 zile, ceea ce le-a afectat fluxul de numerar.

“Turbulenţelor majore, resimţite de economiile europene în urma pandemiei Covid – 19 din perioada 2020 – 2021, li s-a adăugat anul trecut, ca factor agravant, şi cel mai mare conflict armat declanşat în Europa după cel de-al doilea Război Mondial, cel dintre Rusia şi Ucraina. Poate cea mai importantă criză determinată de acest război este cea energetică, cu impact semnificativ asupra tuturor economiilor europene”, se precizează într-un comunicat al EY.

Indiferent de domeniul de activitate, companii de toate tipurile, dimensiunile şi modelele de business au fost afectate, iar guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene au căutat şi au aplicat soluţii cu scopul de a diminua efectele crizei energetice, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru companii.

Plafonarea preţurilor la energie a fost una dintre principalele măsuri adoptate în România, fiind resimţită de 63% dintre contribuabilii intervievaţi în cadrul studiului ca având un impact mare sau foarte mare asupra activităţii lor.

Un procent de 21% au spus că această măsură a avut un efect marginal (mic şi foarte mic), iar 16% au declarat că nu au resimţit niciun efect al acestei măsuri.

Potrivit cercetării, dacă măsura în sine a fost, teoretic, benefică pentru majoritatea companiilor, 75% dintre respondenţi spun că nu au reuşit recuperarea sumelor de la bugetul de stat într-un termen rezonabil, astfel încât să nu le fie afectat fluxul de numerar şi doar 25% s-au declarat mulţumiţi de acest proces.

Ca intervale de întoarcere a sumelor în conturile contribuabililor, din studiu reiese faptul că aproape jumătate dintre respondenţi (46%) şi-au recuperat banii după mai mult de 90 zile, restul fiind distribuiţi aproape egal pe celelalte intervale de timp, astfel: până în 30 de zile – 20%, până în 60 de zile – 18% şi, respectiv, până în 90 de zile – 16%.

În plus, aproape două treimi dintre companiile intervievate (61%) au declarat că deficitul de cash flow, cauzat de întârzierea recuperării sumelor de la bugetul de stat, a fost dificil de finanţat.

În ceea ce priveşte regimul fiscal al plafonărilor de preţuri în domeniul energiei, acesta a fost resimţit de majoritatea companiilor (peste două treimi dintre cei intervievaţi – 73%) ca fiind dificil de aplicat şi netransparent.

Pe de altă parte, tratamentul fiscal privind impozitul pe profit, TVA şi al preţurilor de transfer al acestor plafonări a fost neclar pentru mai mult de 74% dintre respondenţi. În aceeaşi ordine de idei, în privinţa scopului acestor plafonări, adoptate de statul român în ideea susţinerii economiei, aproape 60% dintre respondenţi consideră că acestea nu şi-au atins scopul.

Având în vedere situaţia ce rezultă din răspunsurile privind regimul fiscal şi dificultăţile în recuperarea sumelor, dar şi alţi factori, aproximativ 67% dintre respondenţi se aşteaptă la modificări privind măsurile de plafonare a preţurilor energiei şi contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetic (FTE). În privinţa acestuia, de altfel, aproape 80% dintre respondenţi consideră că modul de declarare şi calcul nu este deloc facil.

“Se impun consultări mai ample între autorităţi şi contribuabili, ceea ce ar putea reduce nevoia unor schimbări, dacă avem în vedere că, în prezent, aproximativ 67% dintre respondenţi anticipează schimbări viitoare ale regulilor actuale. Mai mult, aproximativ 59% dintre respondenţi estimează că actualele măsuri nu şi-au atins scopul economic din perspectiva consumatorilor, ceea ce întăreşte necesitatea unor reaşezări ale regulilor actuale”, consideră Costin Manta, partener, Taxe Indirecte, EY România.

Firmele se așteaptă ca prețul energiei să scadă

Întrebaţi fiind dacă în urma supraimpozitării din România vor continua/vor majora investiţiile în România, aproximativ jumătate dintre respondenţi au răspuns afirmativ, declarând că vor fi luate în calcul soluţii mai elaborate pe care să le aplice în strategia de achiziţionare a energiei electrice necesare activităţii. Răspunsul ar putea fi coroborat cu cel privind posibilitatea scăderii preţurilor la energie electrică în viitor. Aproape două treimi dintre cei intervievaţi (60%) au declarat că se aşteaptă la o scădere a preţului energiei în viitorul apropiat.

“Faptul că majoritatea companiilor intervievate au declarat că îşi vor continua investiţiile în România este un semn bun pentru economia românească, pe fondul optimismului acestora privind scăderea preţurilor la energie în următoarea perioadă”, a adăugat Costin Manta.

La întrebarea referitoare la intrarea în vigoare a Regulamentului European 1854/2022 care prevede taxarea suplimentară cu minimum 33% a profiturilor jucătorilor ce desfăşoară activităţi în industria ţiţeiului, gazelor, cărbunelui şi rafinării de petrol, 29% dintre respondenţi au spus că nu cunosc acest detaliu, dar majoritatea a răspuns afirmativ (71%).

La întrebarea privind deciziile de business pentru perioadele următoare, dacă vor lua sau nu în considerare suprataxarea impusă prin OUG 119/2022 sau prin Regulamentul EU 1854/2022, doar 63% au răspuns afirmativ, restul de 37% declarând că nu vor ţine cont de acest fapt.

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului European 1854/2022 privind taxarea suplimentară cu 33% a profiturilor companiilor care desfăşoară activităţi în industria ţiţeiului, a gazelor, cărbunilor şi rafinării de petrol, trei sferturi dintre companiile intervievate (75%) au declarat că se aşteaptă la o creştere în lanţ a preţurilor, în timp ce doar 25% au fost mai optimiste, prevăzând o temperare a acestora în 2023.

Sondajul a fost derulat în perioada ianuarie – februarie 2023 şi a avut 132 de respondenţi, contribuabili mari, mijlocii şi mici din 18 sectoare de activitate, cei mai mulţi activând în energie, bunuri de larg consum, manufacturare, comerţ, imobiliare şi IT&Software.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: