Sondaj în piața muncii: 70% dintre tinerii din generația Z cred că ar trebuie să fie plătiți cu salarii cuprinse între 3000 și 7000 de lei

job Foto: Pexels

Salariul, oportunitățile de creștere profesională și posibilitatea de a lucra remote sunt cele mai importante criterii la angajare ale Generației Z, arată un sondaj al platformei de locuri de muncă eJobs. 70% cred că salariul corect pentru nivelul lor de experiență este între 3.000 și 7.000 de lei.

Tinerii din Generația Z reprezintă una dintre cele mai dinamice categorii de candidați de pe piața muncii din acest moment, atât din perspectiva numărului de aplicări lunare, cât și a joburilor care îi au în vizor, arată datele platformei. De la începutul anului și până acum, peste 36.000 de joburi entry level au fost postate pe eJobs.ro, iar candidații din segmentul de vârstă 18-24 de ani au avut 434.000 de aplicări.

Potrivit datelor celui mai recent sondaj realizat de eJobs, tinerii sunt conștienți de faptul că se află într-un moment favorabil lor pe piața muncii și privesc cu un grad ridicat de optimism șansele de a se angaja pentru prima dată sau de a-și schimba jobul. Astfel, 32,7% dintre respondenți spun că au reușit să se angajeze la actualul loc de muncă în mai puțin de o lună. Pentru 21,4% procesul a durat între una și două luni, iar pentru 14,1% între două și trei luni. Doar 7,7% au reușit să se angajeze după mai mult de șase luni de căutări, în timp ce, în cazul a 6,6%, a fost de nevoie de peste un an pentru a-și găsi jobul potrivit.

„Datele acestea ne arată un segment de candidați din ce în ce mai încrezători în ei înșiși. Nu doar că sunt multe joburi în piață care li se adresează, dar reușesc foarte repede să se angajeze. Vedem din ce în ce mai rar candidați care se plâng că sunt refuzați din cauza lipsei de experiență, una dintre problemele vechi pe care le aveau cei aflați la început de carieră. Sunt, în schimb, mult mai bine orientați către ce vor să facă și știu ce așteptări specifice au de la un angajator”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs România.

Pentru 86,2% dintre participanții la sondaj, pe primul loc în topul celor mai importante trei criterii în funcție de care acceptă un job este salariul. 55,9% menționează oportunitatea de a crește profesional, iar 43,7% spun că, pentru ei, cel mai important este să poată lucra de acasă. 24,9% punctează că un manager înțelegător este crucial, 20,2% acordă o atenție sporită pachetului de beneficii extrasalariale, pentru 17,1% este important să se angajeze într-un domeniu care le place, 14,1% vor să lucreze aproape de casă, iar 13,1% să facă parte dintr-o echipă tânără.

„Nu sunt foarte legați, în schimb, de profilul companiei. Spre deosebire de alte categorii de vârstă, pentru cei foarte tineri contează mai puțin dacă angajatorul este un start up sau o companie multinațională atâta vreme cât celelalte criterii sunt îndeplinite. Sunt, însă, mai atrași decât orice alt segment de vârstă de joburile remote sau hibrid, în condițiile în care doar 13,6% vor să lucreze de la birou. 34,6% preferă să lucreze complet de acasă, iar 51,8% hibrid, dar ei să fie cei care decid câte zile vin la birou”, completeazăDumitra.

Întrebați care ar fi durata medie de timp pe care cred că ar trebui să o petreacă la un job înainte de a face o schimbare de carieră, 30,2% au răspuns între un an și doi ani. 18,3% cred că este nevoie de o perioadă de doi – trei ani, iar 22,1% punctează că doar după trei ani pot considera că au acumulat suficientă experiență pentru a face o schimbare. Mai stabili decât în trecut, doar 16,6% cred că schimbările de carieră ar trebui făcute în cel mult un an de la angajare.

„Aceste răspunsuri ne arată că vorbim despre candidați tot mai ancorați în realitate și informați cu privire la cerințele de pe piața muncii și la așteptările pe care le au angajatorii de la ei. Iar acest lucru reiese și din competențele de care cred că este cea mai mare nevoie în acest moment. Perspectiva lor se pliază foarte bine pe cea a angajatorilor: 67,6% cred că, acum, competențele digitale sunt cele mai importante în ochii recrutorilor. 47,7% sunt de părere că abilitățile de buni comunicatori îi pot ajuta să își găsească rapid un job, iar 45% menționează competențele tehnice, specifice jobului și domeniului”, explicăDumitra.

În ceea ce privește așteptările salariale ale acestor candidați, 70% cred că nivelul de pregătire și experiență pe care îl au ar justifica un salariu cuprins între 3.000 și 7.000 de lei, net. 15,2% spun că s-ar încadra în intervalul 2.000 – 3.000 de lei, 7,6% susțin că s-ar califica pentru un salariu cuprins între 7.000 și 10.000 de lei, iar 4,9% pentru mai mult de 10.000 de lei. De altfel, pentru 54,6%, menționarea salariului în anunțul de angajare este principalul argument care i-ar determina să aplice la un job.

Sondajul a fost realizat în luna ianuarie, pe un eșantion de 1.900 de respondenți, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. 59,8% dintre aceștia sunt, în prezent, salariați fără funcție de conducere, 15,3% sunt studenți, 12,3% nu au ocupație momentan, 5,6% sunt manageri, 4,7% muncitori, 1% conduc propria afacere și alți 1% sunt elevi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: