România va primi fonduri de la BERD și Comisia Europeană pentru a stimula proiectele de energie verzi

bani, finantari, euro Foto: Pexels.com

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Comisia Europeană alocă fonduri de peste 1,1 miliarde euro pentru proiecte sustenabile, sprijinite cu 150 de milioane de euro sub formă de garanţii în cadrul InvestEU, fonduri de care urmează să beneficieze şi România, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Potrivit Comisie, în cadrul programului InvestEU, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Comisia Europeană colaborează pentru a ajuta diferite țări din UE să își atingă potențialul ecologic maxim.
Noi investiții pentru a stimula proiectele ecologice și durabile în sectoarele municipal, al transporturilor și al energiei

Fonduri de care vor beneficia Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Vineri, 24 martie 2023, Comitetul de investiții InvestEU a aprobat garanții în valoare de până la aproximativ 150 de milioane de euro sub forma unor acorduri-cadru pentru primele operațiuni ale BERD, care urmează să fie realizate. Aceasta face parte din acordul de garantare InvestEU în valoare de până la 450 de milioane de euro încheiat între Comisia Europeană și BERD.

Comisia Europeană transmite că noua finanțare va stimula investițiile ecologice și durabile în sectoarele municipal, al transporturilor și al energiei pentru a face față provocărilor de mediu.

„În plus, instituțiile financiare din aceste țări vor putea acorda împrumuturi pentru a finanța investiții în transportul durabil, eficiența energetică, energia regenerabilă și clădirile rezidențiale. Acest lucru va contribui la economiile de energie și la reducerea emisiilor de CO2 în clădiri și în sectorul transporturilor. În cele din urmă, cu sprijinul InvestEU, BERD va sprijini, de asemenea, investițiile ecologice într-o gamă largă de proiecte industriale și de infrastructură. Acestea se vor concentra asupra companiilor private care se confruntă cu creșterea costurilor noilor tehnologii, cu riscuri percepute mai mari și cu lipsa de finanțare disponibilă”, potrivit Comisiei Europene.

Instituția transmite că printre proiectele care se așteaptă să fie finanțate în acest context se numără eficiența energetică și a resurselor în industrie și comerț, economia circulară și inițiativele de reciclare, clădirile ecologice, produsele alimentare durabile, energia regenerabilă, stocarea energiei și rețelele de energie, apa și apele uzate, precum și transportul urban și cel cu emisii reduse de dioxid de carbon.