Săptămâna a început cu turbulențe pe piețele bursiere mondiale, iar în România am avut în această perioadă decizii de politică monetară. Economedia a urmărit evenimentele de business ale săptămânii, dar v-a adus și povești de afaceri: despre roboțeii de la Alumil, case modulare și hamace. Regăsiți, de asemenea, în retrospectiva săptămânii, noutăți despre infrastructură și o serie de analize și aflați care sunt companiile care au înregistrat cele mai mari pierderi anul trecut, cum arată harta investițiilor HoReCa în prima jumătate a anului, cele mai noi date despre evoluția traficului aerian în România și imagini cu cele mai noi investiții în aeroporturi.
Furnizorul de accesorii de aluminiu Alumil și-a luat roboței care să automatizeze introducerea de date pe care o făceau inginerii. Marius Ioniță, CEO: „Am devenit mai eficienți și oamenii sunt mai fericiți”
Alumil Rom Industry, companie care furnizează accesorii din aluminiu, și-a luat roboței care să preia munca de introducere de date de la ingineri, ca răspuns la dificultatea de a găsi talente, iar între timp și-a dezvoltat și o echipă proprie de juniori care experimentează cu automatizarea de procese interne ale companiei, având planuri și pentru un centru de excelență al grupului găzduit în România, a declarat Marius Ioniță, CEO Alumil, într-un interviu pentru Economedia.
Compania are în prezent mai mulți roboței, dar cei mai „harnici” sunt Ana și Mădălina, care automatizează munca inginerilor și procese pe partea de logistică. Interviul AICI
Ziua neagră de pe burse:
Semne ale unei corecții pe piețele globale. Bursa de la Tokyo – scădere accelerată / Petrolul se ieftinește / Consumul din SUA și China încetinește/ Bursa americană deschide într-o scădere majoră/ Scăderi de peste 3% ale indicilor bursieri, luni, la închiderea BVB
Piețele bursiere s-au prăbușit luni, iar acțiunile japoneze au scăzut cu 13%, ca urmare a temerilor că Statele Unite s-ar putea îndrepta spre recesiune, ceea ce a determinat investitorii să fugă de riscuri și să parieze că vor fi necesare reduceri rapide ale ratelor pentru a salva creșterea economică, conform Reuters.
Toţi indicii Bursei de la Bucureşti au înregistrat scăderi de peste 3% la închiderea şedinţei de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 260,91 milioane de lei (52,424 milioane euro). Parcursul zilei AICI
Despre revenirea de ziua următoare: AICI, iar despre închiderea săptămânii bursiere găsiți informații AICI
„Antreprenor cu valoare adăugată”: Un start-up românesc livrează case modulare montate într-o zi / „În România, se conturează o tendință predominantă către locuințele permanente”
Dwellii este un startup românesc care livrează case modulare pe care le construiește în circa o lună și le asamblează într-o singură zi acolo unde dorește clientul. Horia Bălan, co-fondator al Dwelii, a explicat pentru Economedia că a pornit acest proiect după ce a văzut în 15 ani câte probleme au oamenii dornici să își ridice o casă, chiar și atunci când au tot ce le trebuie.
„Problemele legate de predictibilitatea bugetului și a termenelor de execuție sunt semnificative, iar găsirea forței de muncă specializate este adesea o provocare. Astfel, construcția unei case devine o sursă constantă de stres pentru beneficiari. În plus, construcția unei case este, prin natura sa, un proiect în continuă dezvoltare. Acumulăm mult know-how în timpul procesului, dar aceste cunoștințe sunt rareori reutilizabile, cu excepția cazului în care optăm pentru construirea unei a doua locuințe“, spune Horia Bălan.
Povestea afacerii, AICI
Analiză. Investiții în hoteluri și servicii la jumătatea anului: Constanța atrage cei mai mulți dezvoltatori de hoteluri/ Doar o treime dintre proiectele anunțate sunt în șantier
Peste 560 de proiecte de unități de cazare sau facilități de relaxare erau în lucru în diverse stadii la jumătatea anului, conform unei analize IBC Focus, care monitorizează șantiere la nivel național. Dintre acestea, doar aproximativ 170 sunt în șantier, în construcție sau în lucrări de amenajare. În total, investițiile necesare pentru a realizat toate aceste proiecte ajung la 10 miliarde de lei. Conform statisticilor oficiale, traficul de pe aeroporturi a revenit la nivelul ante-pandemie, iar sosirile în unitățile de cazare au crescut ușor față de anul trecut, dar gradul de ocupare al hotelurilor din țară e de abia 25%, iar durata medie de ședere a turiștilor e de numai aproximativ 2 zile. Detalii AICI
Care au fost companiile cu cele mai mari pierderi în 2023? Primele zece au înregistrat pierderi cumulate de 6,4 miliarde lei în 2023, în top regăsindu-se mai multe firme de stat
În topul companiilor cu cele mai mari pierderi în 2023 se află combinatul siderurgic Liberty Galați, Complexul Energetic Hunedoara (în insolvență), deținut de stat, care a fost ulterior preluat de Complexul Energetic Valea Jiului, precum și CFR SA (companie de stat), potrivit datelor Termene.ro, analizate de Economedia. Primele zece companii au înregistrat pierderi cumulate de 6,4 miliarde lei în 2023, în top regăsindu-se mai multe companii de stat.
Topul AICI
Noutăți în Infrastructură:
A7 Buzău – Focșani. Loturile 1,2 și 4 se vor da în circulație la jumătatea lunii octombrie, anunță Sorin Grindeanu/ UMB avea ca termen loturile 1 și 4 în august
Loturile 1, 2 și 4 ale Autostrăzii Moldovei A7 se vor da în circulație la jumătatea lunii octombrie, iar podul și lotul 3 vor fi gata la finalul lunii noiembrie, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Reamintim faptul că ministrul Grindeanu a anunțat că primii kilometri din Autostrada Moldovei (A7) ar urma să fie deschiși la sfârșit de iulie, început de august. Acesta era și termenul pe care UMB îl avea pentru finalizarea celor două loturi (lot 1 și 4), după cum a scris Economedia aici, dar se pare că acest termen va fi întârziat. Detalii AICI
Banca Națională reduce rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an
Banca Națională a României a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an, după ce în luna iulie, BNR coborâse dobânda cheie la 6,75% pe an.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 7 august 2024, a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an, de la 6,75 la sută pe an, începând cu data de 8 august 2024.
De asemenea, BNR a decis reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an, de la 7,75 la sută pe an, și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an, de la 5,75 la sută pe an și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Detalii AICI
ANALIZĂ Traficul de pe aeroporturile din România a revenit în prima jumătate a anului la nivelul pre-pandemie. Ce terminale noi au fost inaugurate în 2024? (FOTO)
În prima jumătate a anului, numărul pasagerilor înregistrați pe aeroporturile din România a fost cu aproape 5% mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă din 2023 și a depășit nivelul pre-pandemic, fiind cu 10,5% mai mare decât cifra înregistrată în aceeași perioadă din 2019, după cum arată datele sintetizate de Asociația Aeroporturilor din România și consultate de Economedia. Doar trei aeroporturi depășesc borna de 1 milion de pasageri în primul semestru, iar București-Otopeni are un trafic mult peste cel înregistrat de toate celelalte aeroporturi din țară, la un loc. Urmează în clasament Clujul și Iașiul, ambele aeroporturi din afara capitalei beneficiind în acest an de extinderi. De altfel, în 2024, an electoral, au fost bifate mai multe inaugurări de terminale noi. Vă prezentăm cifrele care arată cum se împarte traficul aerian pe marile aeroporturi din țară, dar și principalele proiecte inaugurate în 2024, într-un domeniu vital nu doar pentru turismul local, ci și pentru atragerea de investiții.
Analiza și imagini AICI
„Antreprenor cu valoare adăugată”: Afacerea Bălăngănel, care produce hamace handmade rezistente și accesibile, a pornit de la un proiect de tip DIY/ Angela face de toate, iar pe partea tehnică și în online o ajută fiul ei Alex
Bălăngănel este o afacere de familie din România care produce hamace. Acestea sunt realizate manual de Angela Pitea, care se ocupă și de împachetarea coletelor și comunicarea cu clienții. Pentru detaliile tehnice și tot ce ține de online, femeia este ajutată de fiul ei, Alex.
Povestea Bălăngănel a început în primăvara anului 2013, potrivit lui Alex Pitea. El terminase facultatea în Cluj-Napoca de câțiva ani și petrecea mult timp în parcurile și zonele verzi din jurul orașului, împreună cu grupul său de prieteni.
Articolul AICI
BNR a coborât prognoza de inflație: Rata anuală ar urma să scadă la 4% la final de 2024 și la 3,4 % în decembrie 2025. Guvernatorul Mugu Isărescu: “Politica monetară rămâne în mare măsură restrictivă”
Guvernatorul Băncii Centrale a prezentat vineri raportul trimestrial asupra inflației. Banca Națională a României se așteaptă ca rata anuală a inflației să coboare la finele anului curent și în trimestrul I 2025 la valori semnificativ inferioare celor previzionate anterior. Potrivit noilor estimări, rata anuală a inflației IPC ar urma să înregistreze 4% în decembrie 2024, 3,4 % în decembrie 2025 și 3,2% în luna iunie 2026 (orizontul proiecției), după cum arată raportul BNR asupra inflației din august.
Noua traiectorie proiectată a ratei anuale a inflației IPC se poziționează pe un palier mai redus comparativ cu cea din ultimul Raport, fiind inferioară cu 0,9 puncte procentuale în decembrie 2024 și cu 0,2 puncte procentuale în decembrie 2025.
După o nouă reducere a ratei dobânzii de politică monetară în această săptămână, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a subliniat că BNR nu folosește ideea că ar fi început un ciclu de relaxare a politicii monetare și că această politică rămâne în mare măsură restrictivă. Isărescu a mai spus că traiectoria inflației e în mod evident în jos, dar că datele INS de săptămâna următoare ar putea arăta că inflația trece din nou de 5%.
Urmăriți AICI principalele declarații ale guvernatorului Băncii Centrale.