LIVE Semne ale unei corecții pe piețele globale. Bursa de la Tokyo – scădere accelerată / Petrolul se ieftinește / Consumul din SUA și China încetinește/ Bursa americană deschide într-o scădere majoră/ Scăderi de peste 3% ale indicilor bursieri, luni, la închiderea BVB

bursa-economie-criza

Piețele bursiere s-au prăbușit luni, iar acțiunile japoneze au scăzut cu 13%, ca urmare a temerilor că Statele Unite s-ar putea îndrepta spre recesiune, ceea ce a determinat investitorii să fugă de riscuri și să parieze că vor fi necesare reduceri rapide ale ratelor pentru a salva creșterea economică, conform Reuters.

Update 19.44 Toţi indicii Bursei de la Bucureşti au înregistrat scăderi de peste 3% la închiderea şedinţei de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 260,91 milioane de lei (52,424 milioane euro), scrie Agerpres.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a înregistrat o depreciere de 3,63%, până la 17.757,68 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis cu un declin de 3,65%.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 3,65%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe minus cu 3,6%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 3,96%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 3,27%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o depreciere de 4,12%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Hidroelectrica, cu tranzacţii de 58,536 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania – 52,668 milioane de lei şi ale OMV Petrom – 33,206 milioane de lei.

Bermas şi Turism Felix au fost singurele companii listate care au închis pe plus, cu 2,76%, respectiv cu 0,67%.

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (-14,53%), Chimcomplex Borzeşti (-8,63%) şi UCM Reşita (-7,5%).

Update 19.04: Principalele acţiuni din Europa au închis în scădere cu 2,2%, pe un declin generalizat la nivel global; indicele de volatilitate a urcat la nivelul maxim din perioada pandemiei de Covid

Bursele europene au scăzut puternic luni, la începutul noii săptămâni de tranzacţionare, pe fondul vânzărilor globale a acţiunilor, din cauza incertitudinilor economice, deşi au redus din pierderi spre sfârşitul sesiunii, transmite CNBC, citat de News.ro.

Indicele regional Stoxx 600 a închis în declin cu 2,2% mai jos, temperând scăderea de peste 3%, pe măsură ce sectorul tehnologic şi-a revenit pentru a termina cu o pierdere de 1%.

Toate sectoarele şi bursele majore au terminat totuşi în roşu, acţiunile companiilor de utilităţi şi de petrol şi gaze coborând ambele peste 3%. Strategii au subliniat mai multe cauze ale pierderilor pe burse în Europa, Asia şi SUA, care a început săptămâna trecută, inclusiv temerile privind o recesiune din SUA şi ale unei reduceri rapide a dobânzilor Rezervei Federale, recenta creştere a dobânzilor Băncii Japoniei şi prăbuşirea yenului şi o reevaluare continuă a sectorului tehnologic.

VIX, o măsură a volatilităţii aşteptate a pieţei, a crescut cu mai mult de 100%, la 64,06, în timpul tranzacţiilor de luni, înainte de a se tempera la aproximativ 35, încă cel mai ridicat nivel din 2020.

Acţiunile din SUA au înregistrat pierderi abrupte în cursul dimineţii, Dow Jones Industrial Average pierzând aproape 1.000 de puncte, sau 2,5%, în timp ce Nasdaq Composite, dominat de acţiunile companiilor din sectorul tehnologic, a scăzut cu 2,6%.

Pieţele din Asia-Pacific au condus luni vânzările de active. Acţiunile japoneze au intrat pe o piaţă urs, indicele Nikkei 225 pierzând 12,4%, pentru a înregistra cea mai proastă zi din 1987.

Indicele mai larg Topix a scăzut cu 12,23%, în timp ce casele de tranzacţionare grele, precum Mitsubishi, Mitsui and Co., Sumitomo şi Marubeni, au scăzut cu peste 14%.

Între timp, yenul a urcat la cel mai ridicat nivel faţă de dolar din ianuarie, pe măsură ce titlurile de Trezorerie americane au crescut.

În ceea ce priveşte datele economice publicate luni, cererea de servicii din Marea Britanie a crescut în iulie la 52,5, de la 52,1 luna precedentă, potrivit indicilor managerilor de achiziţii.

Datele corespunzătoare pentru Italia şi Spania au indicat, de asemenea, o creştere susţinută în sector, dar într-un ritm mai lent decât lunile precedente.

Indicele german DAX a coborât cu 1,95%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 1,425, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 2,04%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 2,27%, în timp ce IBEX 35, al bursei din Madrid, a scăzut cu 2,34%.

Update 17.51: Piaţa criptomonedelor a scăzut începând de duminică cu 367 miliarde de dolari, trasă în jos de declinul bitcoin şi ether

Piaţa criptomonedelor a scăzut începând de duminică cu 367 miliarde de dolari, trasă în jos de declinul bitcoin şi ether, pe fondul declinului generalizat al burselor, în care investitorii renunţă la activele riscante, din cauza inceertitudinilor economice, transmite CNBC, citat de News.ro.

În ultimele 24 de ore Bitcoin a scăzut cu 15%, iar ether cu 22%, potrivit datelor CoinGecko.

Scăderea preţurilor cripto a dus la lichidări de peste 1,13 miliarde de dolari pe pieţele de instrumente derivate, arată datele Coinglass.

Vânzările de pe piaţa cripto au coincis cu o scăderemai largă a acţiunilor de pe pieţele din Asia-Pacific. Indicele Nikkei 225 din Japonia a scăzut cu peste 12%, extinzând pierderile care au început săptămâna trecută, după ce Banca Japoniei a anunţat că îşi va majora rata dobânzii de referinţă la cel mai înalt nivel din ultimii 16 ani.

A fost cea mai proastă zi pentru index de la prăbuşirea din ”Lunea Neagră”, produsă în 1987.

În SUA, indicele Nasdaq a scăzut cu 3,4% săptămâna trecută, intrând în teritoriu de corecţie, consemnând cea mai proastă perioadă de trei săptămâni a indicelui concentrat pe tehnologie din septembrie 2022, când piaţa era în cădere liberă.

Acţiunile Amazon şi Nvidia au contribuit la scăderi.

Contractele futures pentru acţiuni au indicat o zi de luni sumbră.

Scăderea acţiunilor de săptămâna trecută a fost legată parţial de câştiguri dezamăgitoare ale unor companii, un raport din SUA privind locurile de muncă sub aşteptări, şomaj mai mare şi un sector de producţie în scădere.

Rezerva Federală a SUA a optat pentru a menţine dobânda de referinţă constantă şi nu a promis o reducere a dobânzii în septembrie, lucru pe care mulţi experţi de piaţă l-au inclus în prognoza lor.

Dobânzile mai mici ale dobânzilor tind să se coreleze cu o performanţă mai bună pentru activele riscante.

Preţul Bitcoin a atins cel mai redus nivel din februarie şi a scăzut pentru scurt timp sub pragul de preţ de 50.000 USD, la 49.111,10 USD. Cea mai valoroasă criptomonedă din lume se tranzacţionează cu puţin sub 51.000 USD. Este încă în creştere cu aproape 17% anul acesta.

Preţul ether a scăzut la aproximativ 2.200 USD şi şi-a şters câştigurile din acest an.

Tokenul BNB al Binance a scăzut cu 20% şi solana se tranzacţionează cu 22% mai puţin.

Investitorii aşteaptă, de asemenea, noi date comerciale din China şi Taiwan, săptămâna aceasta, precum şi deciziile băncii centrale din ​​India din Australia.

Update 17.19: Declin accentuat al burselor la nivel global, din cauza temerilor legate de riscurile unei recesiuni în Statele Unite

Acţiunile americane au scăzut drastic luni, în contextul unor vânzări acentuate ale burselor la nivel global, din cauza temerilor de recesiune în SUA, transmite CNBC, citat de News.ro.

Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 1.031 de puncte, sau cu 2,6%. Nasdaq Composite a pierdut 4,1%, iar S&P 500 a scăzut cu 3,2%.

În Japonia, indicele Nikkei 225 a scăzut cu 12%, în cea mai proastă zi de la prăbuşirea din Lunea Neagră produsă în 1987 pe Wall Street.

Temerile de recesiune din SUA au fost principala cauză pentru prăbuşirea pieţei globale, după raportul dezamăgitor referitor evoluţia pieţei muncii în iulie, publicat vineri.

Investitorii sunt, de asemenea, îngrijoraţi de faptul că Rezerva Federală este în urmă cu reducerea ratelor dobânzilor pentru a stimula o economie care ăncetineşte, banca centrală alegând în schimb să menţină dobânzile la cel mai ridicat din ultimele două decenii, săptămâna trecută.

Există, de asemenea, o vânzare de acţiuni ale companiilor din sectorul inteligenţei artificiale, cândva fierbinte. Acţiunile de tehnologie au luni printre cele mai slabe performanţe:

Acţiunile Nvidia au scăzut luni cu mai mult de 7%, după ce a intrat în sesiune deja cu mai mult de 23% sub maximul lor recent.

Titlurile Apple au scăzut cu aproape 5% după ce Berkshire Hathaway, conglomeratul lui Warren Buffett, şi-a redus la jumătate participaţia la producătorul de iPhone.

Acţiunile Tesla au pierdut 10%, iar Broadcom şi Super Micro Computer au scăzut cu 7%, respectiv 12%.

În Asia, peste noapte, acţiunile japoneze au confirmat o piaţă urs, deoarece investitorii din regiunea Asia-Pacific au avut prima şansă de a reacţiona la cifrele slabe privind locurile de muncă din SUA, de vineri.

Pierderea de 12,4% a indicelui Nikkei – care a închis la 31.458,42 – a fost cea mai proastă zi pentru indice de la ”Lunea Neagră” din 1987, care a lovit Wall Street.

Pierderea de 4.451,28 puncte a indicelui a fost, de asemenea, cea mai mare scădere din punctul de vedere al punctelor din întreaga sa istorie.

Indicele Dow Jones a pierdut peste 22% într-o singură zi în Lunea Neagră (Black Monday).

Alte pieţe globale au fost, de asemenea, puternic afectate: Randamentele Trezoreriei americane s-au prăbuşit din cauza temerilor de recesiune şi pe măsură ce investitorii au investit în obligaţiuni pentru un refugiu global sigur.

Preţurile obligaţiunilor se mişcă invers randamentelor. Obligaţiunile de referinţă pe 10 ani a avut luni un randament de 3,7%.

Bitcoin a scăzut de la aproape 62.000 USD vineri la aproximativ 52.000 USD luni.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a scăzut cu 3%. Indicele de volatilitate CBOE s-a tranzacţionat ultima dată la 46, după ce a ajuns până la 53, cel mai ridicat nivel de la începutul pandemiei din 2020.

Banca Japoniei a majorat ratele dobânzilor săptămâna trecută, iar valoarea yenului creşte faţă de dolarul american, punând capăt practicii de a împrumuta în valută ieftină pentru a cumpăra alte active globale.

”Este dureros”, a spus Victoria Greene, director de investiţii la G Squared Private Wealth, pentru CNBC.

Update 17:01: Ceea ce vedem pe piaţa de la Bucureşti este o reacţie la ceea ce se întâmplă pe alte pieţe internaţionale, fiindcă acestea sunt interconectate, a declarat, luni, pentru Agerpres Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. Acesta a subliniat că, dacă ne uităm la dinamica pieţelor în ultima săptămână, vedem că Bursa de la Bucureşti a fost mai rezilientă.

„Ceea ce vedem pe piaţa de la Bucureşti este o reacţie la ceea ce se întâmplă pe alte pieţe internaţionale, deoarece pieţele financiare sunt interconectate. Trendul este dat în continuare de pieţele mari, totuşi investitorii sunt mai atenţi la pieţele în care aleg să investească şi la oportunităţile care se ivesc. Dacă ne uităm la dinamica pieţelor în ultima săptămână, vedem că Bursa de la Bucureşti a fost mai rezilientă, cu un recul de 4%, mai lent decât alte pieţe importante din Europa, precum Franţa (4,6%), Germania (6%) sau Italia (aproape 8%). Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti este într-o poziţie ceva mai bună chiar şi raportat la pieţele din regiune, majoritatea acestora înregistrând corecţii cuprinse între 4,7% şi 6,7%, excepţie fiind Croaţia, care a scăzut cu doar 0,4%”, a spus Radu Hanga.

El a precizat că aceste perioade de corecţii nu afectează activitatea economică a companiilor listate, ci creează oportunităţi pentru investitori, deoarece aceştia pot cumpăra acţiuni la preţuri cu câteva procente mai mici.

„Volumele de tranzacţionare de astăzi, care au depăşit media zilnică a anului trecut, de aproape 31 milioane euro, ne arată că unii dintre investitori văd aceste oportunităţi. Investitorii sunt foarte atenţi la evoluţia contextului global şi la politicile guvernelor, la evoluţia inflaţiei şi a dinamicii economiei, precum şi la începerea unui nou ciclu de reducere a dobânzilor, iar reacţiile lor sunt influenţate în mare măsură de evoluţia economiilor şi de deciziile marilor bănci centrale. Bursa de Valori Bucureşti a consemnat cea mai bună evoluţie dintre pieţele din regiune în ultimii 5 ani, cu o creştere de 170% în cazul indicelui BET-TR, adică randamentul oferit de creşterea preţurilor acţiunilor plus dividendele. Iar această evoluţie include atât scăderile din perioada pandemiei, cât şi pe cele de la începutul războiului din Ucraina şi impactul creşterii galopante a inflaţiei”, a mai declarat Radu Hanga.

Update 16:55: Acțiunile americane se prăbușesc de la deschiderea bursei

Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 6,3 % la scurt timp după deschiderea ședinței de luni, lăsând indicele să înregistreze cea mai slabă ședință de la începutul pandemiei Covid-19, în timp ce vânzările globale au luat amploare, scrie Financial Times. Indicele blue-chip S&P 500 de pe Wall Street a scăzut cu 4,1% la începutul tranzacțiilor din New York, din cauza temerilor tot mai mari privind o recesiune în SUA. Indicele tehnologic Nasdaq a intrat săptămâna trecută în teritoriu de corecție, după ce a scăzut cu peste 10% de la maximul său istoric din 11 iulie.

Update 15.30: Volatilitatea acțiunilor europene a ajuns la cel mai ridicat nivel de după pandemie (martie 2022), scrie Financial Times. Indicele Vstoxx al volatilității implicite a acțiunilor europene a urcat la peste 36 de puncte, după ce a oscilat în jurul valorii de 14 puncte în cea mai mare parte a anului până în prezent.

Update 15.20: Francul elvețian, la cel mai ridicat nivel față de euro din ultimii 10 ani

Francul elveţian a ajuns luni la cel mai ridicat nivel faţă de euro din ultimii aproape 10 ani, în contextul turbulenţelor de pe pieţele financiare, pe fondul temerilor privind o posibilă recesiune în SUA şi al tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, care au atras investitorii spre moneda de refugiu, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Francul elveţian s-a apreciat cu aproximativ 3,5% faţă de euro de miercurea trecută, când Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut nemodificate dobânzile.

Luni, moneda Elveţiei se tranzacţiona la 1,0856 euro, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2015, când Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a eliminat pragul de 1,20 franci pentru un euro.

Un purtător de cuvânt al SNB a refuzat să comenteze aprecierea francului elveţian sau dacă Banca Naţională a Elveţiei ar putea interveni pe piaţă pentru a stopa aprecierea monedei.

Anul acesta, SNB a redus de două ori dobânzile, pe fondul temerilor producătorilor elveţieni că aprecierea francului elveţian pune presiune pe exporturile lor cheie.

Economistul UBS, Maxime Botteron, aprecia recent că atunci când SNB reduce dobânzile, aprecierea francului elveţian poate determina SBB să achiziţioneze valută.

Update 15.15 “Indicatorul fricii” de pe Wall Street crește la cel mai ridicat nivel din 2020

Indicele de volatilitate VIX al Chicago Board Option Exchange (CBOE) a crescut luni dimineață, ajungând la 50, un maxim al ultimilor patru ani, conform CNN. Ultima dată când “indicele fricii” a atins acest nivel, în afara pandemiei, a fost în timpul Marii Crize Financiare, în 2008.

Indicatorul, care este legat de indicele S&P 500, reflectă modul în care investitorii sunt speriați de seria recentă de date care indică o încetinire rapidă a economiei SUA.

Update 15.00:

Reacții din piață:

“Ca întotdeauna, motivele sunt diverse și interconectate”, a declarat Oliver Roth, ODDO BHF General Representative Head of Trading, citat de Reuters. “Unul dintre principalele motive este că în Japonia, în acest moment, au existat distorsiuni considerabile cu privire la yen. Yenul este mult mai puternic decât dolarul american, iar pentru o națiune exportatoare precum Japonia, aceasta este evident o problemă.

“Dar principalul motiv pentru care yenul este atât de puternic este o așteptare clară din partea Rezervei Federale a SUA de a reduce ratele dobânzilor mai mult decât s-a anticipat anterior, în cadrul unei reduceri mari a ratelor. Acest lucru a dus la schimbări clare care sunt interconectate și acum problema a ajuns aici, în Europa”, a completat Roth.

“Nikkei nu scade cu cea mai mare valoare din ultimii aproape 40 de ani fără repercusiuni pe piețele europene”, a declarat Chris Beauchamp, analist șef de piață la IG Group.

Indicele FTSE 100 din Londra a scăzut cu peste 2,4%, pe fondul vânzării globale declanșate de temerile privind o recesiune în Statele Unite.

“O mare parte provine din credința că Rezerva Federală a mers un pic prea departe cu politica sa monetară în ceea ce privește menținerea ratelor restrictive pentru prea mult timp. Acest sentiment negativ s-a revărsat asupra altor piețe”, a declarat Daniela Hathorn, analist principal de piață la Capital.com, citată de Reuters.

În condițiile în care vânzările de pe piețele globale continuă pe fondul temerilor legate de o recesiune iminentă în SUA, Rezerva Federală ar putea avea puțin spațiu de manevră, a avertizat luni investitorul Cole Smead, citat de CNBC. Smead, care este CEO al Smead Capital Management, a declarat pentru CNBC că Fed încă încearcă să combată efectele secundare ale stimulentelor fiscale de mare amploare, care au făcut dificilă evaluarea exactă a stării economiei. “Fed încearcă să lupte cu o fantomă în unele privințe. Fantoma este o cantitate masivă de cheltuieli federale în deficit, 7% din PIB-ul SUA, și este foarte greu să contracarezi o astfel de problemă, pe care nu ai creat-o”, a declarat Smead la emisiunea “Squawk Box Europe” de la CNBC.

Update 14.20:

Șefi de companii din toate domeniile economice avertizează că americanii și chinezii cheltuiesc mai puțin, dar din motive diferite. De la McDonald’s la Mercedes-Benz, executivii din corporații spun că mulți consumatori din China și SUA renunță la cheltuieli, arată The Wall Street Journal. Motivele sunt diferite.

În China, cererea este secătuită de o piață imobiliară falimentară, de presiunile salariale și de îngrijorările legate de o furtună economică.

În SUA, unele gospodării, în special cele cu venituri mici, se simt presate după o perioadă de inflație ridicată. Departamentul Muncii a raportat că angajările au încetinit în iulie, iar rata șomajului din SUA a crescut la 4,3%.

Citește aici mai multe: Semne neliniștitoare în SUA și China, cele mai mari economii ale lumii – scăderea consumului produce efecte pe scară largă

Update 14.00:

Un semn al îngrijorării crescânde cu privire la economie: Cotațiile petrolului sunt în scădere, chiar dacă Orientul Mijlociu se pregătește pentru răspunsul Iranului la uciderea liderului politic al Hamas la Teheran. Cotațiile futures ale țițeiului Brent, referința globală, au scăzut cu 2% și se apropie de 75 de dolari pe baril, un nivel sub care petrolul nu a mai coborât din decembrie anul trecut. Prețurile țițeiului american au scăzut cu 14% în ultima lună (WSJ).

Update 11.30

Piețele bursiere s-au prăbușit luni, acțiunile japoneze depășind la un moment dat pierderea suferită în 1987 în “lunea neagră”, deoarece temerile legate de o recesiune în Statele Unite au determinat investitorii să fugă de riscuri, pariind în același timp că vor fi necesare reduceri ale ratelor pentru a salva creșterea economică. Nikkei a scăzut cu 13%, iar acțiunile europene se apropie de minimele ultimelor șase luni, conform Reuters.

Update 11.00

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 47,81 milioane de lei (9,6 milioane de euro), după 35 de minute de la debutul tranzacţiilor, conform Agerpres.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 3,97%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o scădere de 4,10%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 4,12%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat cu 4,55%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o depreciere de 3,67%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra un recul cu 3,45%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau COMCM (+8,15%) şi Artego (+7,88%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Altur (-9,09%), Medlife (-8,44%) şi Carbochim (-8,10%).

UPDATE Bursele europene au deschis în scădere

Bursele europene au deschis în scădere luni, în condițiile în care temerile legate de recesiunea din Statele Unite continuă să afecteze piețele de acțiuni.

În primele ședințe de tranzacționare, Bursa de la Paris a scăzut cu 2,64%, Londra cu 2,10%, Frankfurt cu 2,38% și Amsterdam cu 3,48%. Sectoarele bancar și tehnologic au fost cele mai afectate.

Știre inițială. Acțiunile europene au scăzut puternic la începutul ședinței de luni, în condițiile în care volatilitatea globală continuă pe fondul îngrijorărilor legate de o recesiune iminentă în SUA, relatează CNBC. Piețele europene au scăzut cu 2,7% pe măsură ce volatilitatea globală se adâncește; acțiunile tehnologice au pierdut 4,7%.

Conform Reuters, Yenul și francul elvețian, valori de refugiu, au crescut pe măsură ce tranzacțiile de tip carry trade s-au destrămat, provocând speculații conform cărora unii investitori au fost nevoiți să se debaraseze de tranzacțiile profitabile doar pentru a obține banii necesari acoperirii pierderilor în altă parte. Torrentul de vânzări a fost atât de mare încât s-au declanșat întrerupătoare de circuit la bursele din Asia.

Contractele futures pe Nasdaq au scăzut cu 4,7%, în timp ce contractele futures pe S&P 500 au scăzut cu 12,4%, ca urmare a crizei mondiale. EUROSTOXX 50 futures a scăzut cu 2,1%, iar FTSE futures cu 1,2%.

Indicele Nikkei din Japonia (.N225) a scăzut cu 13%, atingând minimele ultimelor șapte luni, o amploare a pierderilor care nu a mai fost înregistrată de la criza financiară globală din 2011. Cel mai larg indice MSCI al acțiunilor din Asia-Pacific în afara Japoniei (.MIAPJ0000PUS), deschide o filă nouă a pierdut 4,2%.

Acțiunile blue chip chinezești (.CSI300) au scăzut cu doar 0,5%, ajutate de o creștere a PMI Caixin pentru servicii la 52,1.

Vezi și:

Fondurile globale de hedging devin tot mai pesimiste, pe fondul perspectivelor economice dificile

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: