Furnizorul de accesorii de aluminiu Alumil și-a luat roboței care să automatizeze introducerea de date pe care o făceau inginerii. Marius Ioniță, CEO: „Am devenit mai eficienți și oamenii sunt mai fericiți”

Marius Ioniță, Alumil

Alumil Rom Industry, companie care furnizează accesorii din aluminiu, și-a luat roboței care să preia munca de introducere de date de la ingineri, ca răspuns la dificultatea de a găsi talente, iar între timp și-a dezvoltat și o echipă proprie de juniori care experimentează cu automatizarea de procese interne ale companiei, având planuri și pentru un centru de excelență al grupului găzduit în România, a declarat Marius Ioniță, CEO Alumil, într-un interviu pentru Economedia.

Compania are în prezent mai mulți roboței, dar cei mai „harnici” sunt Ana și Mădălina, care automatizează munca inginerilor și procese pe partea de logistică.

Roboțica Ana este un asistent virtual pentru departamentul tehnic, pentru ingineri. „Noi avem undeva 10-12 ingineri la nivel național, care fac calculații și suport tehnic pentru clienți. O parte din munca lor înainte să apară roboțica Ana era și de data entry. Ei făceau calculațiile într-un program ingineresc, dar ulterior ca să ia o cotație de preț adevărată, trebuiau să introducă date în ERP. De-a lungul timpului s-au încercat automatizări, importuri, dar nu funcționau pentru că existau și anumite customizări de fiecare dată. Atunci am găsit tehnologia UiPath, care a automatizat acest proces. ”, spune Marius Ioniță. Roboțica Ana lucrează deja de câțiva ani și salvează câteva ore pe zi din munca angajaților. Datorită ei, compania a continuat creșterea fără să adăuge personal. Potrivit lui, compania a găsit un mix de creștere prin care munca angajaților existenți poate fi automatizată și eficientizată, astfel încât să le aducă satisfacție, nu să facă muncă de rutină, și prin care compania angajează „doar acolo unde este nevoie, unde nu se poate eficientiza și automatiza.

„Noi de fapt ne confruntăm în ultimii ani cu o tot mai mare dificultate în a găsi talente, mai ales în aceste job-uri specializate. Ca să găsești un inginer bun, dacă îl găsești, durează apoi foarte mult până când el devine cu adevărat productiv. Luni, poate ani. E absolut ineficient pentru o companie să plătească un om specializat, educat, cum e un inginer, să facă muncă de operator. Și, pe partea cealaltă, este demotivant pentru un inginer care a investit toată viața lui să se educe, să fie cât mai bun pe domeniul lui, să trebuiască să se oprească din ce face el ca să introducă date”, subliniază Marius Ioniță.

Roboțelul Mădălina „lucrează” în departamentul logistică. Alumil deține un centru național de distribuție și fabrica la Filipeștii de Pădure, Prahova, și de acolo pregătește materiale pentru livrare, camioane care pleacă în țară, către cele trei hub-uri regionale din Cluj, Iași, Slatina și către alte depozite satelit, în total circa 10 puncte de vânzare în toată țara.

„Acest centru național de distribuție are un plan de transport și, în funcție de comenzi, pregătește livrări. În momentul în care, la capătul celălalt, colegii noștri recepționau marfa, ei trebuiau să facă și o muncă de teren, atât vizual, cât și o muncă de primire a documentelor. Or, o mare parte din munca asta a fost preluată de un robot. În momentul în care camionul este gata sigilat, încărcat de la Centrul Național de distribuție și a pornit, se declanșează roboțica Mădălina care are toate informații, le introduce în ERP și creează dispozițiile de livrare către clienți respectivi. Astfel, când ajunge camionul la Iași, colegul de acolo are deja toate dispozițiile generate, doar face recepția pregătită pentru client și clientul poate să fie deja la poartă să preia comanda”, explică Ioniță.

CEO-ul Alumil spune că există două avantaje principale ale acestei automatizări: „Am devenit mai eficienți și oamenii sunt mai fericiți”.

Potrivit lui, este greșit că oamenii se tem că roboții îi vor înlocui și, de asemenea, este greșit că ownerii sau managerii văd automatizarea strict ca o eficientizare.

Marius Ioniță spune că, odată cu pandemia, a observat că oamenii sunt demoralizați și obosiți. Drept urmare, el a decis să accelereze automatizarea în companie, astfel încât „cât mai mult din munca omului să rămână acea muncă pentru care vine cu drag la serviciu, pentru care s-a pregătit”.

În acest context, el a decis să aducă tineri juniori în companie, în internship, să identifice alte procese care pot fi automatizate.

„Viziunea mea a fost să aduc tineri studenți, să îi plimb prin toate departamentele câteva săptămâni, iar ei să stea să învețe câteva luni în departamentul care le place, astfel încât să învețe, să înțeleagă procesele și să devină un fel de juniori business analyst care să extragă procese care pot fi îmbunătățite și automatizate. La acest momentul avem vreo cinci-șase roboți făcuți de juniori intern”, spune Ioniță”.

Unul dintre roboțeii creați de juniori este pe zona de vânzări și îi ajută pe cei din departament să introducă datele în CRM fără a fi o corvoadă.

„Oamenii de vânzări sunt ca avioanele, când sunt în zbor produc, când stau la sol nu produc. După întâlnirile cu clienții, vânzătorii trebuie să meargă în birou și să introducă în CRM. Îl scoți din ce face mai bine și îl pui să fie operator. Toate companiile au problema asta. Interesul vânzătorului este să dea un mail rapid la colegul inginer să calculeze repede proiectul. CRM adesea rămâne la urmă. Astfel, am creat un template cu câmpurile din CRM obligatorii, iar când ei dau acest mail către ingineri, doar structurează un pic informația, un roboțel frumos o preia, aruncă datele în CRM și în baza de date a inginerilor și vine și înapoi și indică ce coleg a preluat proiectul”, povestește Ioniță.

Ulterior, compania a trecut și de etapa cu interni și junior și a încheiat un parteneriat cu Future Workforce, cu care vrea să treacă la nivelul următor și să analizeze mai multe procese din perspectiva oportunității de automatizare.

În acest context, Marius Ioniță afirmă că a propus grupului care deține Alumil, din Grecia, să creeze un centru de excelență în România pentru tot grupul. Planurile sunt încă la nivel incipient.

Alumil Rom Industry SA a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 118,1 milioane de lei, cu aproximativ 8,3% mai mare față de 2022, deși volumul lucrărilor de construcții, la clădirile rezidențiale, a scăzut cu 6,6%, iar la cele nerezidențiale a crescut cu doar 2,3%, ȋn 2023, comparativ cu anul anterior, arată INS.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: