Președintele american Joe Biden spune că vor exista creșteri de taxe în propunerea de buget pentru luna martie

joe biden, presedinte american, sua, statele unite, casa albă, washington Sursa foto: Wikimedia Commons - Flickr / Gage Skidmore

Președintele Joe Biden a declarat marți că propunerea de buget pe care o va înainta Congresului american pe 9 martie va include unele taxe mai mari, inclusiv pentru miliardari, dar nu va încălca promisiunea sa de a nu majora ratele pentru americanii care câștigă mai puțin de 400.000 de dolari pe an, scrie Reuters.

Biden, aflat sub presiunea republicanilor care amenință să nu majoreze limita de îndatorare a SUA dacă nu acceptă reduceri drastice de cheltuieli, a promis că va reduce deficitul cu 2.000 de miliarde de dolari în 10 ani în viitoarea propunere de buget.

În timpul campaniei din 2020, Biden s-a angajat să nu crească impozitele pentru persoanele care câștigă mai puțin de 400.000 de dolari pe an.

El i-a provocat pe republicani să își facă publice propunerile și să negocieze asupra acestor planuri, mai degrabă decât asupra faptului dacă țara ar trebui să ridice plafonul datoriei și să își plătească facturile existente, citând posibilele daune aduse economiei de un default fără precedent al SUA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: