Ministrul Energiei Virgil Popescu a transmis, vineri, că mari companii sunt interesate să investească în linia de înaltă tensiune de pe coridorul magistralei de gaz BRUA şi a viitoarei magistrale Tuzla – Podişor.
„Întărim rețeaua de transport a energiei din țara noastră, ca parte a strategiei prin care creștem producția de energie verde. Astăzi la ministerul Energiei am avut o întâlnire importantă cu reprezentanții unor companii mari care sunt interesate să investească în realizarea proiectului Liniei de Înaltă Tensiune în Curent Continuu (HVDC) 5000 MW, de pe teritoriul României, pe coridorul magistralei de gaz BRUA și a viitoarei magistrale Tuzla – Podișor. Am avut discuții foarte bune cu reprezentanții companiei Taqa, Meridiam, Fluor, Transelectrica și E-Infra. Sper că va exista o colaborare fructuoasă pentru a finaliza acest proiect important pentru țara noastră, dar și pentru regiune”, arată Virgil Popescu.
Taqa este compania națională de energie Abu Dhabi, un holding de energie controlat de guvernul din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.
Meridiam este un investitor global și un administrator de active cu sediul la Paris, specializat în dezvoltarea, finanțarea și gestionarea proiectelor de infrastructură publică pe termen lung.
Fluor Corporation este o firmă multinațională americană de inginerie și construcții cu sediul în Irving, Texas. Este un holding care oferă servicii prin intermediul filialelor sale în următoarele domenii: petrol și gaze, industrie și infrastructură, guvern și energie.
Transelectrica este compania națională românească de transport de energie electrică.
Electrogrup Infrastructure (E-INFRA) este un grup care reuneşte activităţile Electrogrup, Direct One, Nova Power & Gas, Wesee şi Netcity, deţinut de omul de afaceri Teofil Mureşan.