Germanii de la Diehl, dezvoltatori de componenente electronice, au început construcția fabricii de componente electrice de la Brașov, unde investesc 40 milioane euro

CTPark Brasov_Diehl Controls (2) Foto: CTP

Reprezentanţii companiei germane DIEHL Controls, în parteneriat cu compania de investiţii în parcuri industriale şi logistice CTP, au început construirea fabricii de componente electronice de la Brașov, unde investesc 40 de milioane de euro, transmite News.ro.

Primăria din Braşov anunță că este cea mai mare investiţie din ultimii ani în facilităţi de producţie care se face chiar în municipiu. Obiectivul companiei germane este să deschidă fabrica până în 2024, iar până în 2027 să aibă 600 – 650 de angajaţi.

„Astăzi, în prezenţa primarului Allen Coliban şi a preşedintelui Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), Rareş Burlacu, reprezentanţii companiei germane DIEHL Controls, în parteneriat cu compania de investiţii în parcuri industriale şi logistice CTP, au pus piatra de temelie a viitoarei fabrici de sisteme electronice care va fi construită la Braşov pe DN 13 (B-dul Griviţei), între magazinul Black Sea şi compania Varta. Pe lângă Wangen im Allgäu şi Namysłów din Polonia, Braşov va deveni cel de-al treilea hub de producţie din Europa pentru Diehl Controls. Această investiţie va ajunge la aproximativ 40 de milioane de euro, în două etape, şi va asigura aproximativ 600 de locuri de muncă, la care se pot adăuga alte 100 – 150 de locuri de muncă în partea de cercetare şi dezvoltare a companiei”, informează Primăria din Braşov.

Conform directorului financiar al Diehl Controls, Josef Fellner, Braşovul a fost selectat în urma unei evaluări făcute asupra a 20 de oraşe din Europa. Printre factorii care au contribuit la alegerea Braşovului se numără faptul că are o infrastructură foarte bună, iar România, ca parte a UE, beneficiază de o stabilitate solidă atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Mai presus de toate, Diehl Controls a fost convins de pregătirea de înaltă calificare din Braşov, care se realizează printr-un sistem de învăţământ dual, precizează primăria.

„Aceasta este a şasea fabrică de producţie pe care o avem şi a treia din Europa. Pentru a putea creşte capacităţilor de producţie ale DIEHL Controls, această investiţie este importantă, deoarece, în acest moment, nu putem îndeplini toate solicitările clienţilor noştri. Vom începe cu 4 produse, care sunt deja în portofoliul nostru şi vom extinde portofoliul nostru cu sisteme produse doar de fabrica din Braşov, atât sisteme electronice pentru  de pompe de căldură, cât şi sisteme electronice standardizate IATF (International Automotive Task Force) pentru industria auto. Vorbi de sisteme necesare industriei auto pe care le vom produce doar aici, la Braşov. Şi, astfel, şi prin aceasta puteţi vedea importanţa Braşovului pentru noi”, a precizat Josef Fellner, director financiar al DIEHL Controls.

Primarul Allen Coliban a vorbit despre importanţa acestei investiţii pentru dezvoltarea oraşului şi beneficiile directe pe care construirea acestei fabrici le va avea asupra comunităţii.

„Această investiţie este foarte importantă, mai ales că este prima investiţie de o asemenea dimensiune, de 40-50 de milioane de euro, în ultimii şapte ani de zile. Este o investiţie care se va realiza în zona de nord a Braşovului, o zonă pe care o dezvoltăm şi din punct de vedere al infrastructurii, în imediata apropiere se va construi noul pasaj către zona rezidenţială a cartierului Tractorul. Este o investiţie care se concentrează pe un segment industrial cu valoare adăugată mare, fiind vorba de componente electronice, dezvoltând totodată şi componenta de cercetare-dezvoltare. Vor fi 600 de locuri de muncă, dar şi 100-150 de locuri de muncă în cercetare-dezvoltare, lucru care adaugă la oferta pieţei de muncă şi contribuie la dezvoltarea acesteia într-un sector specializat. Totodată, este o investiţie care încurajează şi dezvoltă şi învăţământul dual. Suntem parteneri împreună cu DIEHL Controls în dezvoltarea învăţământului dual şi în proiectul de campus pentru care am obţinut finanţare din PNRR. Din toate aceste motive, dar şi pentru că este o investiţie localizată în interiorul limitelor teritoriale ale municipiului Braşov, asta-însemnând taxe locale la bugetul local, acest moment este un motiv de bucurie pentru noi toţi. Bun venit DIEHL Controls în Braşov, Braşovul este deschis pentru investiţii”, a declarat primarul Allen Coliban.

Diehl Controls România intenţionează să angajeze între 500 şi 600 de persoane până la sfârşitul anului 2027. Compania caută o varietate de lucrători, de la angajaţi pentru producţie la ingineri pentru cercetare şi dezvoltare şi până la angajaţi cu experienţă în managementul afacerilor.

Până la începerea producţiei, în vara anului 2024, vor fi instruiţi peste 100 de angajaţi, în principal în producţie. Pregătirea lor va avea loc în avans la unitatea de producţie din Polonia, oferind o oportunitate de învăţare excelentă.

Pentru construirea acestei fabrici, DIEHL Controls colaborează cu dezvoltatorul proiectului, CTP România, care construieşte fabrica în conformitate cu specificaţiile tehnice, comerciale şi juridice individuale şi apoi o închiriază către DIEHL Controls România. Instalaţiile de producţie inovatoare precum şi birourile moderne sunt standard, la fel şi climatizarea completă a tuturor spaţiilor. Clădirile sunt izolate foarte eficient şi echipate cu panouri fotovoltaice instalate pe acoperiş. Pompele de căldură sunt proiectate astfel încât încălzirea să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2.

DIEHL Controls face parte din grupul DIEHL Group, activ la nivel mondial, şi are sediul central în Wangen im Allgäu, în sudul Germaniei. Cu peste 3.500 de angajaţi la nivel mondial, compania dezvoltă şi produce sisteme şi circuite electronice pentru produse electrocasnice, respectiv maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase sau frigidere, precum şi pentru sisteme HVAC/R (tehnologie de încălzire, ventilaţie, aer condiţionat şi refrigerare) sau sisteme de gestionare a bateriilor (BMS).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.