BREAKING Greva generală din educație se suspendă, dacă Guvernul pune în ordonanța de urgență că salariul debutantului va fi la nivelul salariului brut pe economie și că de la 1 ianuarie 2024 majorarea salarială este de 50%, anunță sindicatele

greva protest educatie profesori Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sindicatele au anunțat, luni, că greva generală din educație se suspendă, dacă Guvernul pune în ordonanța de urgență că salariul debutantului va fi la nivelul salariului brut pe economie și că de la 1 ianuarie 2024 majorarea salarială este de 50%.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au anunțat, într-un comunicat de presă comun, că, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

„În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, se mai arată în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Off-topic : Diferenta dintre Brut si Net n-ar trebui sa existe. In special daca Statul sa vrea ‘de Dreapta’.

    ‘Dreapta’ inseamna ca nu ma poti forta sa platesc greselile altora, in special in Sanatate.

    Statul fiind responsabil sa le zica mult mai precis decat ‘excesul de sare, zahar si grasimi’, care practic nu spune nimic.

    E vorba de ce bagi in gura si cum dai din cur, dar asta la nivel de Arta.

    In special activitatea fizica, urmata de taierea cat mai completa a carbohidratilor, care, matematic, nu-s buni ‘long-term’ deloc, v-am tot zis analogia cu a folosi necorespunzator ambreiajul(pancreasul).

    Omul care pleaca la 6 si se intoarce la 20 ar trebui sa inceapa ziua cu 3 cefe(500g carne) + o bartai salata si aia sa-i fie prima masa … Seara doar legume, ceaiuri, proteina-grasimi vegetale : alune etc. …

    Fructele si implicit zaharul din ele aveau sens doar la sapa, pe camp, cat trebuia ‘sa-i dai’ toata ziua si sa tii nivelul energetic ridicat, total diferit de era in care majoritatea stau la birou si toata energia consumata este preponderent psihica.

    (nu mai vorbim ca toata lumea este obligata sa se drogheze cu cafeina pt. a putea functiona ‘normal’ dar toate aceste probleme vi le-am mai servit cu alte ocazii si evident ca nu v-ati atins de vreuna din ele si ignoram faptul ca zaharul e cel mai mare drog, dupa nr. de consumatori)

    (mai atacam si probleme ‘interne’, ca-s cel putin la fel de importante; in celalalt articol am atacat ‘macro’, aici se vede ca e ‘meta-micro’ si intr-un fel tot cu ‘macro’-ul are legatura..)

  2. P.S. :
    Evolutionistic, fiind usor accesat de creier(blood-brain barrier(1)), creeaza niste ‘pathways’ pe care le intareste progresiv si de aici dependenta.

    Aici, de fapt, se ascunde un lucru mult mai interesant:
    De ce creeaza alcoolul dependenta !
    Fiind un derivat de zahar, penetreaza si mai rapid BBB(1), intareste si mai agresiv anumite circuite neuronale si tot asa … pana la colaps !

    Problema cu acetatul(alcoolul metabolizat pe factura ficatului) fiind ca, fata de zahar, care distruge oarecum mai lent celulele(prin a fi fortate de insulina sa tot accepte glucoza in ele pana la refuz), acesta chiar face dendritele zdrente prin actiunea lui intrinseca profund oxidativa(‘jupoaie’ din structura acestora).

    Oricum, analogie pt. muritorii de rand(si aici Ulise se intoarce in Itaca)(Educatie):

    Imaginati-va ca aveti niste gaini intr-o ograda dar hraniti numai unele dintre ele(ne referim la neuroni si caile neuronale dintre acestia): Daca-i hranim numai pe unii/unele, restul o sa flamanzeasca si o sa moara.

    Perfect logic pan’ acum(sper!).

    Ei bine, ganditi-va ca acest lucru se intampla si cu lipsa Educatiei, cand oamenii se limiteaza si-si micsoreaza ‘teritoriul cunoasterii'(desi ar putea fi considerat si fara ghilimele, considerand geometria electro-chimica intra-craniana), nefacand nimic altceva in afara de-a-si micsora creierul, ignorand Educatia si implicit toate consecintele in rigoare.

    Creierul e ca un muschi, daca nu-l antrenezi continuu, il pierzi.

    Puteti trage linie cu ce v-am zis si mai sus: Musculatura, alimentatie, dans, dragoste.
    Practic, ceea ce ne face cu adevarat Umani.

    Si o sa inchei cu un citat anonim(e infinit mai putin important cine a zis-o decat mesajul in sine): ” Am iesit din Jungla dar Jungla n-a iesit din noi. ”

    Pe langa asta, omul are obligatia morala ca atat timp cat traieste sa invete, tocmai pt. a minimaliza animalul intrinsec din el dar si pt. a putea face pace cu el si, de ce nu, a-l Potenta.

    Doar acceptandu-ne cu adevarat intreaga Natura, putem fi cu adevarat Oameni.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.