Cardurile pentru alimente și mese calde au fost încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei, anunță Ministerul Investițiilor Europene

carduri, populație, guvern, posta română Sursă foto: Poșta Română

Peste 2,4 milioane de carduri pentru alimente și mese calde au fost încărcate, marți, cu o nouă tranșă de 250 de lei, a doua din acest an, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Suma totală virată se ridică la 623.874.750 lei și este oferită prin programul „Sprijin pentru România”. Anul acesta se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, o dată la două luni.

Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000); Suceava (90.879); Iași (90.196); Dolj (89.801); Bacău (82.410).

Separat de cei 2.406.112 de români care au deja card, au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale alte 89.387 persoane, pentru care urmează să se emită și distribuie cardul în cursul lunii viitoare.

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: