Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna februarie 2023 cu 0,5 la sută față de ianuarie 2023 (-0,5 la sută în termeni reali), până la nivelul de 365,890 miliarde de lei, arată datele Băncii Naționale a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 68,3% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,3%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,7% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 2,4% (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 10,6 la sută (-4,2 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 4,3 la sută a componentei în lei (-9,7 la sută în termeni reali) și cu 27,4 la sută a componentei în valută exprimată în lei (28,1 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).
Creditul guvernamental a înregistrat o scădere în luna februarie 2023 cu 0,9 la sută față de luna ianuarie 2023, până la 174,580 miliarde lei. În raport cu februarie 2022, acesta s-a majorat cu 4,7 la sută (-9,4 la sută în termeni reali). Creditul guvernamental include creditul acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 22 270,9 milioane lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 152 309,2 milioane lei (solduri la 28 Februarie 2023).
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna februarie 2023 cu 1,7 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 522,083 de miliarde de lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 8,5 la sută (-6,1 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 66,6 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 2,7 la sută față de luna ianuarie 2023, până la 347 474,7 milioane lei. Comparativ cu luna februarie 2022, acestea s-au majorat cu 13,2 la sută (-2,0 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 2,2 la sută față de luna anterioară, până la 183 377,7 milioane lei și cu 11,3 la sută (-3,7 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 3,2 la sută (până la 164 097,0 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna februarie 2022, au înregistrat o creștere de 15,5 la sută (-0,02 la sută în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 33,4 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 0,3 la sută față de luna ianuarie 2023, ajungând până la nivelul de 174 608,4 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,2 la sută, până la 35 489,5 milioane euro). Comparativ cu luna februarie 2022, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 0,1 la sută (0,6 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 0,3 la sută față de luna ianuarie 2023, până la 123 354,2 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3 la sută, până la 25 072,0 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 1,5 la sută (2,1 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).