Banca Centrală a Turciei a redus dobânda de referință după cutremur / Pagubele sunt estimate la 100 de miliarde de dolari

turcia, lire turcesti, lira turceasca Sursa foto: Dreamstime

Banca Centrală a Turciei a redus joi dobânda de referinţă cu 50 de puncte de bază, la 8,5%, în linie cu estimările, în contextul efectelor cutremurului devastator de luna aceasta din sudul ţării, transmite Reuters.

“A devenit chiar şi mai importantă menţinerea condiţiilor financiare propice pentru prezervarea creşterii producţiei industriale şi a tendinţei pozitive de pe piaţa muncii, după cutremur”, a informat Comitetul de politică monetară de la Banca Turciei, condus de guvernatorul Sahap Kavcioglu.

Instituţia a dat asigurări că monitorizează cu atenţie dezechilibrele între cerere şi ofertă asupra inflaţiei, în urma cutremurului, şi a subliniat importanţa sprijinirii creşterii economiei şi a pieţei muncii.

În 2022, Banca Centrală a Turciei a redus dobânda cu 500 puncte de bază, invocând încetinirea economiei, chiar dacă băncile centrale din întreaga lume au înăsprit politica monetară.

Instituţia a menţinut dobânda la 9% în decembrie şi ianuarie, în condiţiile în care inflaţia a depăşit anul trecut 85% şi a scăzut la 58% în ianuarie, după ce lira s-a depreciat faţă de dolar cu 44% în 2021 şi cu încă 30% în 2022.

Într-un sondaj realizat de Reuters în rândul a 17 economişti, media estimărilor indica o reducere a dobânzii de referinţă cu 50 de puncte de bază, pentru a minimaliza impactul economic al cutremurului. Nouă economişti se aşteptau la o reducere de până la 200 de puncte de bază, iar opt la menţinerea dobânzii la 9%.

Reconstruirea locuinţelor şi a infrastructurii afectate de cutremur ar putea costa Ankara până la 100 de miliarde de dolari, reducând în același timp cu unul până la două puncte procentuale creșterea economică din acest an, conform estimărilor asociaţiilor de afaceri şi economiştilor.

Numărul persoanelor decedate în Turcia în urma cutremurelor a crescut la 43.556, a declarat joi ministrul de interne Suleyman Soylu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: