Secretar de stat în ministerul Energiei: Conducerea companiei Lukoil vehiculează ideea plecării din România / Cred că OMV Petrom nu va lua decizia să nu investească în Marea Neagră, în proiectul Neptun Deep

sonda offshore sursa ExxonMobil Foto: Sondă offshore / ExxonMobil

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, George Niculescu, a fost întrebat marţi, într-o conferinţă de specialitate, dacă poate confirma faptul că Lukoil doreşte să plece din România, iar oficialul a precizat că “este o decizie pe care conducerea companiei, într-adevăr, o vehiculează”.

“Pot să vă spun că, din punctul meu de vedere şi al atribuţiilor pe care le am la Ministerul Energiei, ţin legătura cu compania Lukoil din perspectiva “security of supply”, din perspectiva Pachetului 6 de sancţiuni în ceea ce priveşte ţiţeiul din Federaţia Rusă. Cu toţii, în această perioadă, am observat că, deşi aceste sancţiuni au fost aplicate atât în decembrie, cât şi în februarie, pentru produse petroliere, nu am avut absolut niciun fel de problemă pe piaţă. Despre decizia lor de a ieşi din România, vom vedea… Haideţi să vedem mai întâi decizia companiei Lukoil şi să vedem ce strategie va avea în perioada următoare. Este interesant să vedem ce va face şi în celelalte ţări, nu doar în România”, a precizat Niculescu.

Pe de altă parte, George Niculescu a vorbit și despre proiectul Neptun Deep, despre care a spus că este de o importanţă strategică pentru România şi crede că OMV Petrom va investi în el.

“Eu cred că OMV Petrom nu va lua decizia să nu investească. Nu văd de ce am amâna mai mult decât a fost amânat până acum acest proiect. Consider acest proiect de o importanţă strategică pentru România şi nu văd de ce orice companie ar amâna această decizie. România nu este în război. În România nu avem absolut niciun conflict. Zona economică a Mării Negre din România este în afara războiului din Ucraina. Avem o prezenţă cât se poate de consistentă. România este un mediu sănătos pentru investiţii, atât în hidrocarburi, cât şi în celelalte tehnologii de producere a energiei”, a declarat Niculescu.

La începutul lunii februarie, directorul general al OMV Petrom, Cristina Verchere, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că decizia finală de investiţie privind proiectul Neptun Deep va fi luată la jumătatea acestui an şi că “suntem mai aproape ca oricând de demararea acestui proiect”.

În raportul financiar publicat la începutul lunii, OMV Petrom a anunțat, pentru anul 2023, investiții în explorare și producție „de circa 2,9 miliarde lei, incluzând Neptun Deep”.

„Valoarea investițiilor (în 2023, n.r.) este estimată să crească la circa 6 miliarde lei, cu aproximativ 70% (comparativ cu 2022, de 3,6 miliarde lei), cu investiții mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse și zero, precum și reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi”, se precizează în raport.

OMV Petrom a anunțat și depunerea declarației de descoperire comercială privind proiectul Neptun Deep la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM). Această reprezintă un pas intermediar spre decizia finală de investiție, planificată pentru jumătatea anului 2023, precizează compania.

Romgaz a finalizat în august 2022 preluarea ExxonMobil România, care deţine 50% din perimetrul de gaze de mare adâncime Neptun Deep.

OMV Petrom deţine restul de 50% din Neptun Deep şi este operatorul perimetrului.

În zăcământul de mare adâncime Neptun Deep s-ar putea afla 100 de miliarde de metri cubi de gaze.

Secretarul de stat a adăugat că ministerul de resort din România are, în permanenţă, discuţii cu companiile din sectorul energetic, iar referitor la sistemul de taxare, deciziile recente sunt pentru o perioadă determinată.

“Referitor la sistemul de taxare, trebuie să plecăm de la ideea că România a transpus un Regulament european în ceea ce priveşte taxarea şi taxa de solidaritate. Intrate în vigoare pe 28 decembrie 2022, toate aceste măsuri sunt măsuri pe termen scurt. Este o situaţie fără precedent, o situaţie cu care România, dar nu doar România, ţările din Europa, nu s-a mai întâlnit. Companiile din energie nu s-au mai întâlnit cu aceste situaţii, cu creşteri de preţuri. Dacă am fi avut această dezbatere undeva în 2019 nu am fi putut să concepem că un megawatt se poate tranzacţiona pe piaţa zilei următoare cu 2.500 de lei, cu 3.600 de lei. Sunt lucruri pe care nimeni nu avea cum să le prevadă. Guvernul României nu putea să asiste pasiv cum consumatorii de energie trebuie să plătească de 20 de ori mai mult decât o făceau înainte. Şi atunci au venit aceste modificări, să trateze punctual o situaţie fără precedent. Nu are nimeni niciun fel de scop să intervină în piaţă mai mult decât este nevoie. Aceste măsuri trebuia să fie luate în aşa fel încât consumatorul de energie casnic sau non-casnic să fie protejat. Măsurile sunt luate pe termen scurt. Măsurile în ceea ce priveşte suprataxarea sunt măsuri luate pe perioadă determinată, iar faptul că acordăm gir noilor investiţii, că suntem un partener şi că nu dorim să pierdem credibilitatea în faţa investitorilor, arată prin această Ordonanţă de urgenţă că noile investiţii în capacităţi de producţie de energie electrică nu vor fi suprataxate, tocmai pentru a nu pierde din încrederea investitorilor”, a explicat sursa citată.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: