România și-a redus importurile de gaze cu aproape 22% în primele 11 luni din 2022. Și producția internă de gaze s-a redus cu 2%

gaz Republica Moldova Sursa foto: Moldovagaz Facebook

România a importat, în primele 11 luni din 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de peste 1,958 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 21,9% (-550.500 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agrepres.

Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de aproape 6,467 milioane tep, cu 2% (131.600 tep) sub cea din primele 11 luni din 2021.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru 2022 o producţie de gaze de 7,45 milioane tep şi importuri de 2,33 milioane tep, în creştere cu 1,9%, respectiv în scădere cu 19,6%, de la an la an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: