Wizz Air lansează curse din România către destinații turistice din Turcia

wizzair

Operatorul aerian Wizz Air anunţă lansarea a trei noi rute din România către Turcia, disponibile etapizat începând cu luna aprilie a acestui an.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis Agerpres, o rută este disponibilă din Iaşi către Istanbul, iar celelalte două din Cluj-Napoca, respectiv Bucureşti, spre Antalya.

Astfel, pasagerii români care zboară din Iaşi vor avea ocazia să viziteze Istanbulul, cel mai mare oraş al Turciei, care leagă Europa de Asia, recunoscut şi drept centrul cultural şi financiar al ţării. Cele mai cunoscute atracţii sunt moscheea Hagia Sophia, Palatul Topkapî, reşedinţa Sultanilor Otomani, moscheea Sultan Ahmed – faimoasă pentru decoraţiunile sale din ceramică albastră, precum şi Grand Bazaar, cel mai mare bazar acoperit.

De asemenea, pasagerii din Bucureşti şi Cluj-Napoca pot zbura către Antalya, un important resort în regiunea Mării Mediterane, oraşul este cunoscut drept “perla Rivierei Turciei”.

Frecvenţa zborurilor este următoarea: Bucureşti – Antalya (începând din 19 mai, în zilele de luni, miercuri şi vineri), Cluj-Napoca – Antalya (din 18 mai – joi şi duminică) şi Iaşi – Istanbul (din 4 aprilie – în fiecare marţi, joi şi sâmbătă).

Biletele pot fi cumpărate, deja, online de pe site-ul Wizz Air, dar şi prin intermediul aplicaţiei pentru mobil, începând de la tarife de 119 lei/segment/persoană.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: