VTB Bank, a doua cea mai mare bancă din Rusia, se pregătește să își înceteze operațiunile în Europa

VTB Bank vtb.com

VTB Bank, al doilea cel mai mare creditor al Rusiei, se pregătește să își înceteze operațiunile europene după ce a fost puternic lovită de sancțiunile occidentale, potrivit unor surse citate de Financial Times.

VTB are o sucursală bancară de investiții în Londra și o bancă de retail în Germania, cu 160.000 de clienți. Banca a decis însă că nu poate opera în afara Rusiei, după ce activele i-au fost înghețate de către aliații occidentali. Banca va fi scoasă și din sistemul global de plăți Swift, care facilitează tranzacții în valoare de mii de miliarde de dolari pe zi.

„Încercăm să o facem cât de repede putem – dar operațiunile din Europa sunt mult mai complicate decât cele din Marea Britanie. Facem tot ce putem pentru a le returna banii clienților”, a spus o persoană implicată în planificare.

VTB Europe găzduiește depozite de peste 4 miliarde de euro ale clienților germani de retail, pe care banca i-a atras cu dobânzi mai mari decât ale concurenților.

Operațiunile VTB din Londra, care odată implicau peste 500 de oameni într-un birou din City of London, cu vedere la Banca Angliei, s-au redus la 120 de angajați.

Afacerea europeană de retail are 230 de angajați în Frankfurt și alți 30 în Austria. VTB operează o afacere de comercializare a mărfurilor în Zug, Elveția, cu 60 de angajați.

Mișcarea VTB vine după ce și Sberbank, cel mai mare creditor al Rusiei, a decis să părăsească piața europeană săptămâna trecută.

Sberbank și VTB reprezintă mai mult de jumătate din piața bancară a Rusiei.

Retragerile lor din Europa încheie o strategie dezvoltată în ultimii 20 de ani de băncile ruse de a stabili o prezență globală. Strategia fusese inițial afectată de sancțiunile care au urmat anexării Crimeei de către Rusia în 2014.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: