UMB va construi nodul de la Românași de pe Autostrada Transilvania / Contractul are o valoare de 71 milioane de lei, iar durata de execuție este de 7 luni

Nod Românași

Constructorul băcăuan UMB va construi nodul rutier de la Românași, de pe Autostrada Transilvania A3, a anunțat miercuri directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Contractul pentru nodul rutier de la Românași (jud. Sălaj) are o valoare cuprinsă de 71,3 milioane de lei, iar durata de 10 luni (3 luni proiectare și 7 luni execuție), potrivit datelor pe care le-a consultat Economedia.

„Am desemnat astăzi câștigătorul contractului pentru construcția Nodului rutier de la Românași (A3)!

Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL-SC Tehnostrade SRL (România) va avea la dispoziție 10 luni (3 luni pentru proiectare și 7 luni pentru execuție) pentru finalizarea acestui nod rutier.
Contractul în valoare de 71,33 milioane lei (fără TVA), finanțat prin PNRR, ca putea fi semnat după 10 zile, dacă nu vor fi depuse conestații.
Acest nod rutier va asigura accesul pe și dinspre Autostrada Transilvania (subsecțiunea Zimbor – Poarta Sălajului), DN1F și DJ108A, până la finalizarea subsecțiunii Poarta Sălajului – Zalău”, a transmis Cristian Pistol.

Pentru construirea nodului rutier de la Românași, în iunie, CNAIR a primit trei oferte, inclusiv de la UMB care lucrează pe sectorul Zimbor-Poarta Sălajului. Lotul Nădășelu – Zimbor (30 km), deși mai avansat, nu poate fi deschis nici în 2025 în lipsa viaductelor de la Nădășelu și Topa Mică, contractul fiind semnat în iunie cu Ozaltin (durata de proiectare și execuție este de 27 luni).

Recent, Ministerul Transporturilor a prezentat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru exproprieri necesare construirii nodului rutier de la Românași, pe Autostrada Transilvania. Potrivit proiectului de act normativ, vor fi expropriate 215 imobile, iar valoarea despăgubirilor este de aproape un milion lei.

Ce prevede Proiectul de Hotărâre de Guvern:

,,Nodul rutier Românași va asigura legătura între Autostrada A3, sectorul Zimbor – Poarta Sălajului și comuna Românași prin intermediul rețelei naționale de drumuri – DN 1F și a celei locale de drumuri județene – DJ 108A, în funcție de etapa de amenajare.
Indicatorii tehnico – economici ai obiectivului de investiţie ,,Realizarea de noi noduri rutiere pe Autostrăzi – Nod rutier Românași (A3 – km 26), Sectorul Poarta Sălajului – Nușfalău” au fost aprobați prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 237/01.02.2024.
Pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții mai sus mentionat, este necesară ocuparea definitivă a unei suprafețe de teren de 392.805 mp, cu sau fără investiții, aferentă unui număr de 215 imobile, domeniul privat și public, situate pe raza localității Românași din județul Sălaj, după cum urmează :
1. Suprafața de teren de 283.172 mp, aferentă unui număr de 191 imobile proprietate privată (Anexa nr. 2);
2. Suprafața de teren de 95.486 mp, aferentă unui număr de 6 imobile proprietate publică a statului (Anexa nr. 3);
3. Suprafața de teren de 14.147 mp, aferentă unui număr de 18 imobile proprietate publică a UAT-ului (Anexa nr. 4).”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: