VIDEO Premierul britanic, Rishi Sunak, criticat după ce l-a întrebat pe bărbat fără adăpost dacă lucrează în afaceri

Rishi Sunak Sursa foto: Twitter/Rishi Sunak

Premierul britanic Rishi Sunak se afla în centrul unor critici, în urma unei gafe, după ce l-a întrebat pe un bărbat fără adăpost, în faţa camerelor de filmat, dacă lucrează la o companie, în timpul unei vizite la centru pentru persoane fără adăpost, înainte de Crăciun, un moment jenant, relatează The Huffington Post.

Rishi Sunak servea mâncare, purtând un şorţ alb, în acest centru, în momentul în care bărbatul fără adăpost a ajuns în dreptul său.

”Ce mai faceţi?” l-a întrebat premierul pe bărbat, pentru ca să facă conversaţie.

”Mi-e foame”, i-a răspuns simplu bărbatul.

”Ei, bine, să vedem ce vă putem oferi la micul dejun”, i-a răspuns premierul.

După ce a primit o farfurie plină, bărbatul l-a întrebat pe Rishi Sunak dacă încearcă să rezolve problemele economice cu care se confruntă regatul.

Regatul Unit se află în toiul unei crize a inflaţiei, după ”explozia” preţurilor energiei.

”Este exact ceea ce sunt pe cale să fac”, i-a răspuns el bărbatului.

Discuţia a continmuat.

”Lucraţi în afaceri?” l-a, întrebat atunci şeful Guvernului de la Londra.

”Nu, nu, sunt fără adăpost. Într-adevăr sunt fără adăpost. Dar sunt interesat de lumea afacerilor”, i-a replicat bărbatul.

”Aţi dori să faceţi ceva?”, a continuat fostul bancher, unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară.

”Nu m-ar deranja, Dar, nu ştiu, aş vrea mai întâi să trec de Crăciun”, i-a răspuns el.

Parlamentarii din opoziţie au sărit imediat.

”Atroce”, a denunţat într-un mesaj postat pe Twitter deputata laburistă Angela Rayner.

”Nu e cu picioarele pe pământ. A venit vremea să plece de la Guvern. Trebuie să aibă loc alegeri generale acum”, a declarat, la rândul său, deputatul Bill Esterson.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: