Vicepremierul moldovean Andrei Spînu: Chișinăul va da în judecată Gazprom pentru neexecutarea contractului

Moldovagaz Sursa/Moldovagaz Facebook

Din vina Gazpromului, Republica Moldova este nevoită să cumpere gaz și curent electric de pe piață și juriștii deja se ocupă de aceste detalii pentru a acționa concernul rus în judecată pentru neexecutarea contractului. Criza energetică prin care trece acum Moldova este generată de Gazprom-Kremlin. Declarațiile în acest sens au fost făcute de vicepremierul Andrei Spînu pentru Deutsche Welle, transmite IPN, potrivit Rador.

„Vom cere inclusiv despăgubiri colaterale, pentru că, din cauza lor, a trebuit să realocăm bani de pe alte segmente, să luăm credite… Noi am semnat un contract cu Gazprom și am mizat pe acel contract. Nu suntem în luna octombrie 2021 când ne-a expirat contractul cu Gazprom. Atunci ei puteau să ne spună că nu mai vor să semneze cu noi. Dar acum avem un contract în vigoare iar Gazprom nu a cerut rezilierea lui. Nu a cerut nici diminuarea volumului. Nimic. Pur și simplu își ignoră angajamentele. Și va plăti pentru asta”, a spus vicepremierul.

Andrei Spînu a menționat că nimeni de la Chișinău nu va accepta vreodată să achite gazul consumat în stânga Nistrului. El a spus că Gazpromul nu poate să ceară Chișinău să achite gazul consumat de cei din stânga Nistrului. Este reglementat prin contract consumul de pe malul stâng și consumul de pe malul drept al Nistrului. „Noi avem cu Gazprom un contract în care este specificat volumul de gaz pe care rușii trebuie să ni-l livreze, formula de calculare a prețului și modul de achitare. Noi am achitat tot”, a menționat oficialul.

Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale a afirmat că acțiunile Gazpromului au depășit cadrul economic și comercial. „Ei au tăiat gazul la toată Europa. Au închis gazul bulgarilor, italienilor, germanilor. Au închis robinetul spre Ucraina, au deconectat Polonia, Finlanda… Că o să ne trimită o scrisoare în care ne vor mai cere ceva – asta se poate întâmpla oricând, indiferent ce am decide noi”, a spus vicepremierul.

Vicepremierul a conchis că dacă concernul rus și-ar onora azi angajamentele contractuale cu Moldova, criza energetică dispare și toți vor avea gaz și energie.

Președintele Consiliului de Administrație SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a anunțat ieri ca va efectua o vizită de lucru în Federația Rusă în următoarele zile pentru a se întâlni cu șeful companiei rusești „Gazprom”, Alexei Miller.

Începând cu luna octombrie, „Gazprom” a anunțat că reduce livrările de gaz pentru Republica Moldova de la 8,06 mln m3 pe zi (pentru ambele maluri ale Nistrului), după cum prevede contractul, la 5,7 mln m3 pe zi. Recent, autoritățile constituționale au decis să livreze întreg volumul de gaz regiunii transnistrene, în schimbul unui contract de livrare a energiei electrice la preț mai ieftin decât se procura anterior pe piața internațională.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Pe timp de razboi nu se mai respecta clauzele. Cine a dat in judecata CFR-ul pentru pierderi datorate intarzierilor a pierdut datorita codurilor meteo aparute in timpul transportului.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.