Vânzările globale de semiconductori au crescut anul trecut cu 26,2%, atingând o valoare record de 555,9 miliarde de dolari, a anunţat, luni, Semiconductor Industry Association (SIA), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Prognozele pentru acest an arată o creştere de 8,8%, pe măsură ce producătorii de cipuri continuă să îşi extindă capacităţile de producţie pentru a face faţă cererii.
“Tendinţele arată în continuare spre o cerere crescută. Doar că nu vom avea acest efect de praştie pe care l-am avut în pandemie”, a declarat directorul SIA, John Neuffer, referindu-se la ritmul de creştere mult mai lent prognozat pentru 2022.
În 2020, vânzările globale de cipuri au crescut cu 6,8%, comparativ cu 2019, în timp ce anul trecut a fost primul după 2018 când numărul de cipuri vândute la nivel mondial a depăşit pragul de 1.000 de miliarde de unităţi, a precizat John Neuffer.
Deşi pe parcusul anului trecut, marii producători mondiali de semiconductori, precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co, Samsung Electronics Co, şi Intel Corp, au anunţat investiţii de zeci de miliarde de dolari în noi uzine, John Neuffer a apreciat că tendinţa de digitalizare accelerată de pandemie va continua să impulsioneze cererea de cipuri.
Anul trecut în întreaga lume au fost vânduţi 1.150 miliarde de semiconductori, cea mai mare creştere fiind înregistrată în cazul cipurilor pentru automobile, a spus Neuffer. Pe acest segment, vânzările au crescut cu 34%, comparativ cu 2020, până la 26,4 miliarde de dolari. În termeni de unităţi vândute, creşterea a fost de 33%.
China a rămas şi în 2021 cea mai mare piaţă individuală pentru semiconductori, cu vânzări totale de 192,5 miliarde de dolari, în creştere cu 27,1% comparativ cu 2020, a informat SIA.