UE impune un nou pachet de sancțiuni vizând alți oligarhi, inclusiv pe Roman Abramovici

Roman Abramovici foto: Chelsea FC

Uniunea Europeană a decis să sancţioneze alţi oligarhi ruşi, inclusiv pe miliardarul Roman Abramovici, proprietarul Clubului englez de fotbal Chelsea, ca represalii faţă de invazia Ucrainei de către Rusia, declară diplomaţi AFP, citați de News.ro.

Aceste măsuri fac parte dintr-o a patra serie de sancţiuni UE vizând Moscova, care urmează să fie anunţate luni seara.

Înaintea acestei extinderi a sancţiunilor euroene, 862 de persoane şi 53 de entităţi ruseşti se află pe această „listă neagră” prin care li se interzice intrarea pe teritoriul Uniunii şi care permite confiscarea activelor acestora.

Roman Abramovici, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost sancţionat de către Regatul Unit, care l-a obligat să suspende vânzarea Clubului Chelsea (în prima divizie engleză), după ce acesta a anunţat că vinde clubul.

El este vizat de sancţiuni şi în Canada. Guvernul britanic estimează că acest om de afaceri are o avere de 10,7 miliarde euro. În afară de Chelsea, Roman Abramovici deţine participaţii la gigantului oţelului Evraz.

El deţine, de asemenea, părţi din societatea rusă Norilsk Nickel, specializată în exploatarea şi prelucrarea nichelului şi paladiului.

Acest oligarh rus „întreţine relaţii strânse şi vechi cu Vladimir Putin”, se arată într-un document pregătitor UE privind aceste noi sancţuni.

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen anunţa vineri ”o patra serie de măsuri în vederea unei izolări şi mai mari a Rusiei şi unei epuizări a resurselor care-i servesc în finanţarea acestui război barbar” în Ucraina.

Aceste noi sancţiuni urează să includă o retragere a statutului de „naţiunea cea mai favorizată” al Rusiei şi să deschidă astfel calea impunerii unor taxe importurilor de produse ruseşti.

Ursula von der Leyen a anunţat de asemenea că UE intenţionează să interzică exportul de produse de lux către Rusia.

„Cei care susţin maşina de război a lui Putin nu trebuie să mai poată să profite de stilul lor somptuos de trai, în timp ce se abat bombe asupra unor nevinovaţi în Ucraina”, a tunat ea.

Al patrulea pachet de sancţiuni prevede, de asemenea, interzicerea importului de „bunuri esenţiale în sectorul fierului şi oţelului”.

Cei 27 au impus sancţiuni financiare şi economice – de o amploare fără precedent -, care au antrenat o prăbuţire a rublei ruse.

„Aceste sancţiuni masive sunt eficiente. Ele vor antrena o scădere a PIB-ului rusesc de 8%”, estima luni ministrul francez al Finanţelor Bruno Le Maire.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: