Ucraina a interzis toate importurile din Rusia

steag ucraina Sursă foto: Unspalsh

Ucraina a interzis toate importurile din Rusia, care înainte de război era unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai săi cu importuri de aproximativ şase miliarde de dolari pe an, şi de asemenea a cerut şi altor state să urmeze acest exemplu şi să impună sancţiuni economice mai dure regimului de la Moscova, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Astăzi am anunţat în mod oficial încetarea completă a oricăror schimburi de bunuri cu statul agresor. De acum înainte, produsele din Federaţia Rusă nu vor mai putea fi importate pe teritoriul nostru”, a scris sâmbătă ministrul Economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko, pe Facebook.

De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, la 24 februarie, schimburile de bunuri şi servicii între cele două ţări au fost practic inexistente dar decizia de sâmbătă face legală încetarea importurilor.

„Bugetul inamicului nu va mai primi aceste fonduri, ceea ce îi va reduce potenţialul de a finanţa războiul”, a adăugat Iulia Sviridenko, care deţine şi funcţia de vicepremier.

„Măsura adoptată de Ucraina poate servi drept exemplu partenerilor noştri occidentali şi să îi stimuleze să extindă sancţiunile impuse Rusiei, inclusiv prin implementarea unui embargou asupra livrărilor de energie din Rusia şi izolarea tuturor băncilor ruseşti”, a mai spus ministrul Economiei din Ucraina.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut în mod repetat Occidentului să boicoteze petrolul şi alte exporturi energetice ale Rusiei şi de asemenea să oprească exporturile occidentale spre Rusia, din cauza invadării Ucrainei.

Până acum, Occidentul a impus numeroase sancţiuni Rusiei care au izolat autorităţile de la Moscova până la un nivel nemaivăzut până acum pentru o mare economie iar sâmbătă premierul britanic Boris Johnson a spus că urmează să fie impuse noi sancţiuni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: