Transportul rutier de mărfuri a înregistrat o creștere de 7% în primele nouă luni ale anului

sofer camion Sursa foto: Pexels

Transportul rutier de mărfuri a înregistrat, în primele nouă luni din 2022, o creştere cu 6,9% în ceea ce priveşte volumul mărfurilor transportate, comparativ cu perioada similară din 2021, în timp ce în transportul feroviar s-a consemnat o scădere de 2,9%, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de Agerpres.

În transportul rutier, din totalul de 238,448 milioane tone mărfuri transportate, 83% au fost înregistrate în transport naţional, care a marcat o creştere cu 8,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Parcursul mărfurilor s-a majorat cu 5%, în transport naţional înregistrându-se un avans de 9%.

Pe de altă parte, în transportul feroviar au fost transportate 41,797 milioane tone mărfuri, din care 77,9% în transport naţional. Parcursul tarifar al mărfurilor a scăzut cu 2,6% şi s-a înregistrat o diminuare doar în transport naţional, respectiv cu 10,9%.

Potrivit datelor INS, în perioada menţionată, în transportul maritim au fost înregistrate 45,443 milioane tone, din care 45,433 milioane tone în transport internaţional, iar faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021, volumul total a marcat o creştere cu 13,9%.

Mărfurile transportate pe căi navigabile interioare au totalizat 21,446 milioane tone, din care 37,4% în transport naţional. Volumul mărfurilor transportate a înregistrat scădere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce parcursul mărfurilor a scăzut cu 22,1%.

Transportul prin conducte petroliere magistrale a înregistrat 5,080 milioane tone mărfuri transportate, în creştere cu 3,4% comparativ cu perioada similară din 2021, în timp ce parcursul mărfurilor s-a majorat cu 7,5%, de la an la an.

În transportul aerian, volumul mărfurilor transportate a înregistrat un total de 37.000 de tone, în creştere cu 26,7% faţă de primele nouă luni ale anului anterior.

Totodată, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022, în transportul rutier naţional, 63,4% din volumul mărfurilor a fost transportat pe distanţe între 1 şi 49 km, 20,2% pe distanţe cuprinse între 50 şi 149 km, iar 13,1% pe distanţe cuprinse între 150 şi 499 km. De asemenea, în transportul naţional pe căi navigabile interioare, 56,2% din volumul mărfurilor a fost transportat pe distanţe cuprinse între 150 şi 299 km.

În transportul rutier, diviziunile de mărfuri cu cele mai mari ponderi în totalul mărfurilor transportate au fost: minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (32,8%) şi alte produse minerale nemetalice (19,4%). În acelaşi timp, pe transportul feroviar ponderi semnificative au fost înregistrate pentru diviziunile: cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (21,0%) şi cocs, produse rafinate din petrol (20,8%).

Ponderile cele mai mari în transportul maritim au fost consemnate la diviziunile produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (35%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (20,1%), precum şi în transportul pe căi navigabile interioare la diviziunile minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (36,3%) şi produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (33,8%).

Pe segmentul transportului rutier de mărfuri, mărfurile transportate în cont propriu au reprezentat 57,7% din total, iar în ceea ce priveşte destinaţia, 17% din total au fost înregistrate în transport internaţional.

Din totalul mărfurilor în transport rutier internaţional, respectiv 40,632 milioane tone, transportul între state terţe a reprezentat 46,3%, cabotajul 21,9% şi mărfurile încărcate 17,7%.

Statistica INS arată că, în transportul rutier internaţional de mărfuri, 93% din totalul mărfurilor descărcate au provenit din state membre ale Uniunii Europene (UE) şi 94,2% din totalul mărfurilor încărcate au avut ca destinaţie state-membre.

Cele mai mari cantităţi de mărfuri descărcate au provenit din Germania (20%), Ungaria (14,7%) şi Italia (13,5%), iar în ceea ce priveşte încărcările, 18,3% din volumul mărfurilor au avut ca destinaţie Germania, 17,3% Italia şi 12,4% Ungaria.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: