Transportatorii acuză statul că vrea să majoreze impozitele pentru salariații din sector de până la 10 ori și anunță proteste: „Noile prevederi vor aduce în primă fază pierderi anuale de 1,5 miliarde euro”

protest transportatori Sursa foto: Economedia

Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) susține că noile măsuri fiscale vor afecta și transportatorii și vor majora impozitele pentru salariații din sector de până la 10 ori, ceea ce va aduce în primă fază pierderi anuale de circa 1,5 miliarde de euro, ei spunând că vor organiza proteste în stradă dacă legislația este schimbată.

APTE 2002 solicită Guvernului să scoată de îndată din propunerea de modificare a codului fiscal propunerea de majorare a impozitelor pentru transportatori și spune că „inițiativa are ca scop trimiterea în faliment a sectorului de transport rutier din România”.

„Constatăm cu maximă indignare faptul că Guvernul își permită să treacă peste voința Parlamentului și chiar a Președintelui României, cel care a legiferat respectiv a promulgat în prima parte a acestui an legea de corectare a abuzurilor ANAF, instituție care și-a permis ad-hoc, printr-o reinterpretare abuzivă a codului fiscal, să stabilească impozite inventate pentru sectorul de transport rutier”, a declarat Dorin Jurjuț, vicepreședine al APTE 2002.

Concret, transportatorii vorbesc despre propunerea de modificare de la punctul 36 din Ordonanța pentru modificarea și completarea Codului Fiscal, prin care se dorește ca tot ceea ce depășește 33% din salariul de bază și reprezintă indemnizații plătite pentru clauza de mobilitate să devină venituri impozabile.

„Suntem deciși ferm să protestăm cu sute de camioane în stradă. Prin propunerea de modificare a codului fiscal, lansată în dezbatere publică dar fără consultarea noastră în prealabil, constatăm că, din nou, elemente din administrația publică ce ignoră voința legiuitorului vor să majoreze impozitele pentru salariații din sectorul transporturilor, un segment crucial pentru economia României, de până la 10 ori, în condițiile în care am fost asigurați repetat că nu vor exita majorări de taxe și impozite”, a mai declarat Dorin Jurjuț, vicepreședinte APTE 2002.

„Practic, prin această modificare apărută peste noapte, prin care Guvernul încearcă din nou să se substituie Parlamentului României și chiar Președintelui României, se încearcă, pentru a doua oară în ultimul an, distrugerea sectorului de transport rutier din România, unul extrem de performant la nivelul Uniunii Europene și crucial pentru economia României. Nu credem că este întâmplător. De aceea solicităm de urgență guvernul României să păstreze legislația prezentă, cea care tratează indemnizațiile plătite pentru clauza de mobilitate exact precum indemnizațiile de detașare/delegare, și să elimine de urgență această propunere care urmărește, o spunem direct, falimentul industriei de transport rutier din România”, a declarat Adrian Pop – Președinte APTE 2002.

„De data aceasta prevederea propusă nu are doar efectul de a genera posibile interpretări abuzive din partea ANAF, ea este clară și țintită în detrimentul transportatorilor. Este o răzbunare draconică împotriva transportatorilor. Practic, profitând de faptul că Parlamentul – legiuitorul țării și cel care a sancționat în urmă cu mai puțin de jumătate de an abuzurile ANAF este acum în vacanță parlamentară, funcționari cu interese contrare interesului economiei naționale încearcă să vâre prin Guvern, prin ministrul finanțelor publice Adrian Câciu și prin primul ministru al Guvernului, prevederi de natură să pună la pămând sectorul de transport rutier din România. A reduce veniturile aferente prestațiilor suplimentare din salariu de la 3 salarii până la 33% din salariu, pe lângă faptul că este contrar a tot ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană nu face decât să pună firmele serioase și competitive de transport românești în imposibilitatea continuării activității, prin scoaterea lor de pe piață. În avantajul cui altcuiva dacă nu ar competitorilor externi și a multinaționalelor?”, a mai declarat Dorin Jurjuț, vicepreședinte APTE 2002.

Transportatorii reamintesc că în 2021, sectorul de transport al economiei româneşti a generat încasări valutare pentru economia națională în valoare de aproape 7,5 miliarde de euro şi a contribuit la excedentul de servicii din balanţa de plăţi cu peste 4,2 miliarde de euro.

Astfel, transporturile rutiere au reprezentat 45,54% din soldul pozitiv înregistrat la capitolul servicii din contul curent (pe ansamblu contul curent înregistrând un deficit mare şi în creştere). „Sectorul de transporturi ar fi putut contribui și mai mult dacă nu ar fi fost piedicile nenecesare rezultate din interpretările abuzive ale unor inspectori ANAF”, arată APTE 2002.

„Estimăm că aplicarea noilor prevederi propuse, pe care le solicităm eliminate de îndată, va genera doar într-o primă fază pierderi anuale de circa 1,5 miliarde de euro pentru sectorul transporturilor rutiere din România care este deja afectat de scumpirea fără niciun fundament real a asigurărilor RCA, de majorarea prețului la carburanți și de presiunile salariale în urma nereușitei de către statul român de a ține sub control inflația în timp ce încearcă să jumulească exact sectoarele care au marje de profit mici pentru a își păstra competitivitatea dar sunt cruciale pentru economia națională”, arată Asociația.

În acest context, APTE 2002 anunță public faptul că pregătește proteste de amploare pe principalele drumuri naționale din România și în marile orașe, în condițiile în care „Guvernul României nu va elimina de îndată propunerile toxice de modificare a codului fiscal care vizează tocmai destructurarea serviciilor de transport rutier cu capital românesc, în dispreț total față de voința unanimă a Parlamentului și față de Președintele României”.

APTE 2002 reprezintă mai mult de 1.400 de companii de transport rutier care operează peste 12.800 de camioane.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Statul cheltuie cu un politician peste 100000 de lei/luna,fără deplasările din afară!(include șofer,telefon, chiriile,biroul,bilete,etc,etc)! păi,de unde sa mai ia bani???

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.