Cumpărătorii europeni majorează achiziţiile de cărbune din întreaga lume, după ce Comisia Europeană (CE) a propus marţi noi sancţiuni contra Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de cărbune din Rusia şi a intrării navelor ruseşti în porturile UE, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transporturilor, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Noile restricţii vin într-o perioadă de incertitudini privind viitorul livrărilor de gaze ruseşti spre UE. Rusia le-a cerut statelor Uniunii Europne să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent, livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii.

În martie, statele membre UE au importat în total 7,1 milioane de tone de cărbune pentru producerea de energie termică, o creştere de 40,5% faţă de perioada similară din 2021 şi cel mai ridicat nivel începând din martie 2019, susţin analiştii de la Braemar ACM.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

„În pofida continuării livrărilor de cărbune rusesc spre Europa în martie, aşteptata modificare a fluxurilor de cărbune spre Europa a început să aibă efect. Livrările din Columbia şi Statele Unite au fost la un nivel solid, acestea furnizând cea mai eficientă alternativă din punct de vedere al costurilor pentru utilizatorii finali din Europa”, a apreciat Mark Nugent, analist la Braemar.

Conform datelor CE, blocul comunitar depinde de Rusia pentru aproximativ 45% din importurile sale de cărbune, 45% din importurile de gaze şi aproximativ 25% din importurile de petrol.

Datele Braemar arată că în martie au fost importate din Rusia în UE 3,5 milioane de tone de cărbune pentru producerea de energie termică, cel mai ridicat nivel lunar începând din octombrie 2020.

De asemenea, UE a importat 1,3 milioane de tone de cărbune pentru producerea de energie termică din Columbia şi 809.000 tone din Statele Unite.

„Există temeri majore privind riscul tranzacţiilor cu cărbunele rusesc (din cauza extinderii sancţiunilor), deci deja livrările sunt afectate”, susţin sursele.

Deşi încă este mai scump să arzi gaze decât cărbune pentru a produce energie, preţul cărbunelui pentru producerea de energie termică a atins anul acesta un nivel ridicat record.