Surse europene estimează că impunerea unui embargo UE petrolului rus ar putea dura mai multe luni

petrol Sursa foto: Pixabay

Uniunea Europeană (UE) se pregăteşte să-şi oprească achizițiile de petrol din Rusia, pentru a o pedepsi din cauza invaziei şi războiului din Ucraina, însă aceasta este o măsură „complexă” şi va necesita „mai multe luni” de zile, declară mai multe surse europene pentru AFP, citate de News.ro.

„Adoptarea unor măsuri cu privire la petrol implică desfacerea contractelor actuale, găsirea unor alternative şi evitarea ocolirii acestor măsuri”, declară un oficial european implicat în negocieri. Vor fi necesare cel puţin mai multe luni” de zile. Comisia Europeană reflectează la opţuni”, anunţă el.

Între aceste opţiuni, această sursă citează efectuarea de plăţi într-un cont blocat.

„O restrângere a cererii va creşte preţul. Statele Unite sunt foarte sensibile la preţul petrolului”, potrivit unor miniștrii și funcționare intervievați de AFP.

„În plus, dacă Rusia vinde altor cumpărători petrolul refuzat de către europeni, această sancţiune nu va servi la nimic”, avertizează unul dintre miniștri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.