Statistica: Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023; cel feroviar a scăzut cu 11,6%

nava, vapor, container, china Foto: pexels.com

Transportul rutier de mărfuri a înregistrat, în primele nouă luni din 2023, o creştere de 1,2% în ceea ce priveşte volumul mărfurilor transportate, comparativ cu perioada similară din anul anterior, din totalul de 241,381 milioane tone 83% fiind înregistrate în transport naţional, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, citate de Agerpres.

Parcursul mărfurilor a crescut cu 2,9% comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2022, în transport naţional înregistrându-se o creştere cu 3,3%.

În transportul feroviar, volumul mărfurilor a înregistrat scădere cu 11,6%, datorată evoluţiilor negative ale tuturor componentelor. Au fost transportate 36,966 milioane tone mărfuri, din care 79,6% în transport naţional.

În transportul maritim au fost înregistrate 49,215 milioane tone, din care 49,196 milioane tone în transport internaţional. Faţă de primele nouă luni din 2022, volumul total a marcat o creştere cu 8,5%.

Mărfurile transportate pe căi navigabile interioare au totalizat 23,395 milioane tone, din care 63,3% în transport internaţional. Volumul mărfurilor transportate a înregistrat creştere cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce parcursul mărfurilor a crescut cu 5,3%.

Transportul prin conducte petroliere magistrale a înregistrat 4,559 milioane tone mărfuri transportate, în scădere cu 10,3% faţă de perioada aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce parcursul mărfurilor a scăzut cu 14,8%.

În transportul aerian, volumul mărfurilor transportate a înregistrat un total de 36.000 tone, în scădere cu 2,4%.

În perioada menţionată, în transportul rutier naţional, 62,9% din volumul mărfurilor a fost transportat pe distanţe între 1-49 km, 21% pe distanţe cuprinse între 50-149 km şi 12,8% pe distanţe cuprinse între 150-499 km, iar în transportul naţional pe căi navigabile interioare, 42,3% din volumul mărfurilor a fost transportat pe distanţe cuprinse între 150-299 km.

În transportul rutier, diviziunile de mărfuri cu cele mai mari ponderi în totalul mărfurilor transportate au fost minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (36,7%) şi alte produse minerale nemetalice (16,3%).

Ponderi semnificative în transportul feroviar au fost înregistrate pentru diviziunile cocs, produse rafinate din petrol (23,3%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (21,4%).

În transportul maritim, cele mai importante ponderi în total mărfuri transportate au fost înregistrate la diviziunile produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (42%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (15%).

În transportul pe căi navigabile interioare, ponderi importante au fost înregistrate la diviziunile produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit (42,3%) şi minereuri metalifere şi alte produse de minerit şi exploatare de carieră; turbă; uraniu şi thoriu (25,4%) .

Din totalul mărfurilor în transport rutier internaţional, respectiv 40,994 milioane tone, transportul între state terţe a reprezentat 45,1%, cabotajul 22,3% şi mărfurile încărcate 18,5%.

În transportul rutier internaţional de mărfuri, 94,8% din totalul mărfurilor descărcate au provenit din state membre ale Uniunii Europene şi 94,4% din totalul mărfurilor încărcate au avut ca destinaţie state membre ale UE. Cele mai mari cantităţi de mărfuri descărcate au provenit din Germania (21,4%), Italia (15,3%) şi Ungaria (11,6%), iar în ceea ce priveşte încărcările, 16,7% din volumul mărfurilor au avut ca destinaţie Germania, 15,7% Italia şi 15,2% Ungaria.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: