Starace, Enel, mesaj către Comisia Europeană: E nevoie, pe termen scurt, de un plafon temporar la nivelul UE pentru prețurile angro la gaze naturale

fabrica gaze naturale caldura sursa foto: Pexels/ Loïc Manegarium

Reprezentanții companiei energetice Enel spun că e nevoie, pe termen scurt, de un plafon temporar la nivelul UE pentru prețurile angro la gaze naturale. CEO-ul și directorul general al Grupului Enel, Francesco Starace, s-a întâlnit la Roma cu directorul general al DG Energy din cadrul Comisiei Europene, Ditte Juul Jørgensen, pentru a discuta despre criza energetică.

Reuniunea s-a axat pe necesitatea cooperării dintre companii și instituții, “cu scopul de a găsi soluții comune și eficiente în privința creșterii prețurilor la energie, de a oferi ajutor familiilor și companiilor, precum și de a accelera ritmul decarbonării în Europa”.

Delegația Enel, din care a făcut parte și Simone Mori, Head of Europe în cadrul Enel, a reafirmat necesitatea, pe termen scurt, a unui plafon temporar la nivelul UE pentru prețurile angro la gaze naturale. Reprezentanții grupului spun că aceasta este o soluție care ar rezolva problema de bază, cu un efect pozitiv imediat asupra prețurilor energiei electrice, evitând în același timp riscul unei fragmentări a pieței unice din cauza măsurilor naționale necoordonate.

CEO-ul Enel a adăugat că, pe termen mediu, este esențială implementarea proiectelor regenerabile pentru a asigura securitatea energetică, oferind în același timp clienților soluții accesibile, neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Pentru a atinge acest obiectiv, a subliniat acesta, sunt esențiale investițiile în active care să contribuie la realizarea autonomiei strategice în industria UE, cum ar fi prin intermediul lanțului valoric fotovoltaic, și care să accelereze procesul de autorizare a surselor regenerabile de energie, așa cum a solicitat planul REPowerEU.

Francesco Starace a subliniat, de asemenea, necesitatea unei organizări a pieței care să facă față provocării, pe baza unor factori determinanți, cum ar fi contractele de cumpărare a energiei (Power Purchase Agreements) și licitațiile, pentru a valorifica volumele tot mai mari de energie din surse regenerabile care intră în sistem.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: