Semnal de alarmă. Populația din Germania își pierde din dorința de cumpărare, ceea ce poate duce la riscul unei recesiuni

bani, granturi, fonduri, comisia europeana Sursă foto: Unsplash

Franța și Germania au înregistrat scăderi mai mari decât se așteptau în ceea ce privește încrederea consumatorilor în această lună, pe fondul inflației în creștere și îngrijorării cu privire la impactul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Banca Centrală Europeană insistă că zona euro poate evita recesiunea, dar prăbușirea puterei de cumpărare din cele două cele mai mari economii din Europa este un regres. Italia, a treia economie ca mărime, urmează să își reducă țintele de creștere economică, potrivit Reuters.

În Germania, companie de cercetare de piață GfK a prezentat un raport prin care arăta dorința în scădere a populației de a mai cumpăra produse.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

„În februarie, speranțele erau încă mari că sentimentul consumatorilor se va redresa semnificativ odată cu relaxarea previzibilă a restricțiilor legate de pandemie. Totuși, începutul războiului din Ucraina a făcut ca aceste speranțe să dispară. Creșterea incertitudinii și sancțiunile împotriva Rusiei au determinat în special creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie, punând o presiune vizibilă asupra sentimentului general al consumatorilor”, explică Rolf Bürkl, expert în cadrul companiei de cercetare de piață GfK.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Consumatorii văd că puterea lor de cumpărare se diminuează ca urmare a creșterii puternice a prețurilor la gaze, ulei de încălzire și benzină.

Potrivit sondajului GfK, nouă din zece germani sunt extrem sau foarte îngrijorați de creșterea bruscă a prețurilor în sectorul energetic.

Expertul este de părere că acest sentiment se va putea diminua odată cu negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina.

„De asemenea, economia internă va contribui în mod semnificativ la dezvoltarea economică generală, ca urmare a scăderii incertitudinii, iar relaxarea restricțiilor legate de pandemie ar putea să aibă efectul lor pozitiv”, spune expertul GfK.

Consumatorii văd din ce în ce mai mult riscuri pentru economia germană. Sancțiunile, prețurile ridicate la energie și problemele lanțului de aprovizionare pot duce la riscul unei recesiuni. Factorii de risc diminuează astfel în mod clar impulsul pozitiv așteptat odată cu măsurile de relaxare.