Ambasadorul SUA la Națiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, a declarat duminică că sancțiunile asupra sectorului energetic al Rusiei nu sunt încă excluse, transmite CNN.
„Nu am luat nimic de pe masă. Continuăm să analizăm asta”, a spus ea la CNN, în cadrul emisiunii „Starea Uniunii”, întrebată dacă astfel de sancțiuni ar pune o povară asupra economiei SUA.
„Dacă energia nu este menționată, în acest anunț actual, nu înseamnă că acest sector nu este “pe masă” (pentru posibile sancțiuni, n.red.), dar vrem, de asemenea, să facem tot ce putem pentru a ne proteja propria economie de impactul acestui lucru”, a spus Thomas-Greenfield.
Ambasadorul ONU i-a spus lui Bash că judecarea rușilor pentru crime de război într-un tribunal militar este, de asemenea, „pe masă”.
Ucraina a acuzat Rusia că a comis crime de război în urma țintelor civile și a cerut ca Moscova să se confrunte cu un tribunal militar. Rusia spune că forțele sale vizează doar instalații militare și nu lovesc zone rezidențiale.
În urmă cu câteva ore, președintele rus Vladimir Putin a ordonat ca “forțele de descurajare” ale țării sale – care includ arme nucleare – să fie plasate în alertă maximă, transmite CNN. Președintele rus a mai spus că sancțiunile impuse Rusiei sunt ilegale.