Rusia va bloca vânzarea subsidiarelor ruseşti ale băncilor străine

sediu banca, sedii bancare, birouri Sursa foto: Pexels

Rusia va bloca vânzarea subsidiarelor ruseşti ale băncilor străine atâta timp cât băncile ruseşti în străinătate nu pot funcţiona normal, a declarat vineri adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, pentru agenţia Interfax, preluată de Reuters, transmite Agerpres.

„Am discutat acest lucru în cadrul subcomisiei noastre, că nu ne vom da permisiunea pentru vânzarea subsidiarelor băncilor străine şi a activelor lor în Rusia, până când situaţia nu se va îmbunătăţi”, a spus Alexei Moiseev.

Anterior, mai multe surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul au dezvăluit pentru Reuters că Banca Centrală a Rusiei rezistă solicitărilor venite din partea băncilor comerciale ruseşti care vor să preia afacerile locale ale băncilor străine, fiind îngrijorată, printre altele, că o astfel de preluare ar putea să îi determine pe deponenţii ruşi să îşi scoată economiile din bănci.

Alexei Moiseev nu a exclus posibilitatea ca, în viitor, Ministerul rus de Finanţe să sprijine ideea plasării subsidiarelor ruseşti ale băncilor străine sub controlul băncilor ruseşti de stat.

Grupul bancar francez Societe Generale şi-a vândut subsidiara rusească Rosbank către Interros Capital, o firmă controlată de oligarhul rus Vladimir Potanin, însă alte bănci străine, inclusiv Raiffeisen, UniCredit şi Citi, cei mai mari creditori occidentali prezenţi pe piaţa din Rusia, analizează încă opţiunile disponibile pentru subsidiarele lor ruseşti.

Cele mai recente date arată că subsidiarele ruseşti ale băncilor străine aveau împreună active în valoare de 3.500 de miliarde de ruble (60,3 miliarde de dolari), comparativ cu active în valoare de 38.000 de miliarde de ruble cât avea liderul pieţei Sberbank la finele lui 2021, când băncile străine controlau 11% din totalul capitalului bancar din Rusia.

Occidentul a impus sancţiuni fără precedent sectorului bancar rusesc ca răspuns la invazia Ucrainei, blocând accesul marilor bănci ruseşti la sistemul global de plăţi SWIFT şi limitând capacitatea lor de a opera cu valută.

În luna aprilie, după introducerea sancţiunilor, subsidiara din Europa a băncii ruseşti VTB nu a mai avut voie să primească instrucţiuni de la banca mamă VTB, a doua cea mai mare bancă din Rusia, iar activele sale au fost îngheţate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: