Rusia spune că va redirecționa cărbunele către alte piețe dacă Uniunea Europeană îl refuză

carbune, mina Sursa foto: Pixabay

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că cererea pentru cărbune este ridicată, iar cărbunele rusesc destinat Europei va fi redirecţionat către alte pieţe, dacă UE îl refuză, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Uniunea Europeană a adoptat oficial vineri al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include interdicţii privind importul de cărbune, lemn, produse chimice şi alte bunuri. Interdicţia privind importurile de cărbune va intra în vigoare începând din a doua săptămână din august. Nu mai pot fi semnate noi contracte începând de vineri, ziua publicării sancţiunilor în Jurnalul Oficial al UE.

„Cărbunele este o materie primă extrem de căutată. Cum consumul în Europa a fost abandonat, există o anumită perioadă de graţie, fluxurile de cărbune vor fi direcţionate către pieţe alternative”, a spus Peskov.

În 2021, Rusia a exportat în total 223 milioane tone de cărbune, din care 48,7 milioane, sau 22%, a mers spre Europa, conform datelor Ministerului Energiei de la Moscova.

Decizia UE de a abandona cărbunele rusesc va avea efecte contrare, a avertizat ministrul Energiei, Nikolai Shulginov. El a repetat că exportatorii ruşi de cărbune vor redirecţiona livrările, dar nu a specificat spre ce pieţe. Şi Japonia a anunţat vineri interzicerea importurile de cărbune din Rusia.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, un embargou la nivelul UE privind importurile de cărbune din Rusia ar însemna pentru Moscova o diminuare a veniturilor cu patru miliarde de euro pe an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: