Rusia ar putea fi eliminată din indicii MCSI, care reprezintă performanțele acțiunilor companiilor din 23 de piețe dezvoltate

Piaţa bursieră rusă este „neinvestibilă”, după sancţiunile dure impuse de Occident şi restricţionarea tranzacţionării de către Banca Centrală a Rusiei, astfel încât eliminarea listărilor ruseşti din indici reprezintă “viitorul pas natural”, a afirmat Dimitris Melas, director în cadrul MCSI, furnizorul global de indici, într-un interviu acordat Reuters, citat de Agerpres.

MSCI provine de la Morgan Stanley Capital International, iar MSCI Index reprezintă performanțele acțiunilor companiilor din 23 de piețe dezvoltate.

„Nu ar avea sens pentru noi să continuăm să includem valorile mobiliare ruseşti dacă clienţii şi investitorii noştri nu pot face tranzacţii pe piaţă. Este evident pentru noi toţi că este foarte dificil de tranzacţionat pe piaţă şi, de fapt, este de neinvestit în aceste zile”, a explicat Melas.

Instituţiile financiare din întreaga lume se retrag de pe piaţa rusă sau îşi suspendă afacerile, după sancţiunile dure impuse de Occident, în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

MCSI va lansa consultări imediate cu investitorii, rezultatul urmând să fie anunţat în următoarele zile, alături de deciziile care vor fi luate, a declarat Melas.

Joi, MSCI a anunţat că a îngheţat indicele şi nu va implementa schimbările anunţate anterior pentru valorile mobiliare ruseşti, ca parte a revizuirii din februarie.

„Viitorul pas natural ar putea fi potenţiala implementare – nu am luat încă o decizie – dar următorul pas natural ar putea fi luarea în considerare a eliminării MSCI Rusia sau a valorilor mobiliare ruseşti din indicii noştri”, a subliniat Dimitris Melas.

Rusia are o pondere de 3,24% în indicele pieţelor emergente MSCI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: