Romsilva a vândut 1,63 milioane mc de lemn de foc pentru populaţie, cu 26% mai mult decât anul trecut, la un preț mediu cu 25% mai mare. Încă 400.000 mc vor fi disponibile până la finele anului

FOTO_ARHIVA_ROMSILVA_LEMNE_FOC_2

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva a vândut, în primele 10 luni ale acestui an, 1,63 milioane de metri cubi (mc) de lemn de foc pentru populaţie, cu 26% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2021, preţul mediu de valorificare înregistrând o creştere cu 25%, a declarat pentru Agerpres Bogdan Boghian, şef birou în cadrul Direcţiei Comerciale a instituţiei.

„În primele 10 luni ale anului curent unităţile din structura Regiei Naţionale a Pădurilor au valorificat un volum de 1,63 milioane metri cubi de lemn de foc pentru populaţie, cu 26% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2021. Preţurile de valorificare variază în funcţie de specie, de condiţia de livrare, dar şi în funcţie de zona în care se realizează comercializarea lemnului. Astfel, în cazul diverselor specii moi, preţul pleacă de la 160 de lei/mc în zona de sud şi poate ajunge la aproximativ 350 de lei/mc în cazul lemnului de foc de diverse specii tari, în timp ce în zona de nord, unde resursa este mai însemnată, preţurile sunt mai scăzute, respectiv în jur de 100 de lei în cazul lemnului de răşinoase şi în jur de 250-300 de lei în cazul diverselor specii tari”, a subliniat Boghian.

Reprezentantul Romsilva estimează că, până la finele acestui an, Regia va mai pune pe piaţă încă cel puţin 400.000 de metri cubi de lemn pentru foc prin unităţile proprii.

„Vreau să menţionez că, în acest an, s-au făcut eforturi considerabile pentru contractarea de prestări de servicii de exploatare, în aşa fel încât să putem recolta lemnul şi să-l aducem în condiţiile de livrare pentru populaţie. Am contractat în acest an de circa 2,5 ori mai multe prestări de servicii de exploatare decât în anul trecut şi avem încheiate contracte pentru circa 1,7 milioane metri cubi pentru a fi exploataţi în acest an. De asemenea, cu utilajele proprii am exploatat mai mult cu 20% faţă de aceeaşi perioadă anului trecut, adică aproximativ 1,8 milioane de metri cubi”, a adăugat acesta.

În ceea ce priveşte plafonarea preţului la lemnul de foc pentru populaţie la 400 de lei/mc, măsura care a creat un blocaj în piaţă, Boghian a transmis că aceasta este o decizie a Guvernului şi „evident că unităţile RNP o respectă”.

„Totuşi, trebuie să menţionez că, în general, Regia Naţională a Pădurilor valorifică lemn de la locul de recoltare, din pădure, de la platformele forestiere situate la drumurile de acces, iar preţul mediu realizat la 10 luni este de 230 de lei/mc. Însă, pentru a ajunge lemnul la beneficiarul final, trebuie să acceptăm că mai sunt şi alte cheltuieli care intervin, respectiv cheltuieli de transport, cheltuieli de manipulare, de secţionare, de despicare şi alte cheltuieli. Noi asigurăm şi aceste servicii de transport al lemnului, secţionare sau paletizare, pentru circa 7% din volumul pe care-l oferim către populaţie”, a explicat reprezentantul Romsilva.

Acesta a susţinut că, până la finele anului, volumul total de lemn care va fi pus pe piaţă de RNP – Romsilva va ajunge la 10 milioane metri cubi, fiind suplimentat cu 500.000 metri cubi, faţă de programul iniţial de 9,5 milioane recoltat din pădurile proprietate publică a statului. Datele Romsilva arată că 3,9 milioane de metri cubi vor fi oferiţi ca lemn fasonat, iar 6,1 milioane de metri cubi ca lemn pe picior.

„La licitaţiile de masa lemnoasă fasonată organizate de Romsilva preţurile de adjudecare au crescut, în acest an, cu circa 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Bineînţeles, o creştere mai mare se înregistrează în cazul operatorilor economici care cumpără lemn de valoare şi căruia îi dau o utilizare superioară, în timp ce creşterea la lemnul de foc a fost mai mică, de circa 25%, generată în principal de cheltuielile care au intervenit în exploatarea lemnului şi aici mă refer la cheltuielile cu combustibilii, cu forţa de muncă, pentru că există şi la noi această problemă, cu costurile energiei, dar şi alte cheltuieli care au crescut în ultimul an”, a afirmat Boghian.

Nu în ultimul rând, oficialul Romsilva a menţionat că, începând din 2023, instituţia pe care o reprezintă va fi obligată să valorifice 50% din volumul pe care îl recoltează ca lemn fasonat, în condiţiile în care, până în prezent, media multianuală era de circa 30%.

Consiliul de Administraţie al RNP – Romsilva a aprobat, în şedinţa din data de 10 octombrie 2022, un volum de 10 milioane de metri cubi pentru a fi recoltaţi în 2023 din pădurile proprietatea publică a statului, iar din acest volum 50% urmează să fie valorificat ca lemn fasonat, exploatat prin forţe proprii sau contracte de prestări servicii de exploatare forestieră, şi 50% prin licitaţii de vânzare a lemnului pe picior către agenţii economici atestaţi.

„Regia Naţională a Pădurilor este obligată, începând de anul viitor, să valorifice 50% din volumul pe care-l recoltează ca lemn fasonat. Adică lemn deja tăiat, în sortimente industriale, nu pe picior. Anul acesta considerăm că a fost un an pregătitor. Şi până acum am valorificat lemn fasonat, dar am avut o medie multianuală de circa 30%. Anul acesta, cred că vom reuşi să ajungem la un procent de 40% şi îl considerăm un an pregătitor pentru anul viitor. Practic, şi la operatorii economici volumul oferit şi adjudecat este mai mare decât anii trecuţi cu circa 35% ca lemn fasonat”, a mai spus Bogdan Boghian.

RNP – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: