România, printre țările din UE în care prețurile producției industriale au înregistrat un avans puternic în iulie față de luna precedentă

munictor industrie Sursa foto: Pixabay

Prețurile producției industriale au scăzut în iulie cu 7,6% în zona euro și cu 6,6% în UE față de iulie 2022, potrivit estimărilor Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. În iulie 2023, prețurile producătorilor industriali au scăzut cu 0,5% în zona euro și cu 0,6% în UE, comparativ cu iunie 2023.

În iunie 2023, prețurile au scăzut cu 0,4% atât în zona euro, cât și în UE. În iulie 2023, comparativ cu iulie 2022, prețurile producției industriale au scăzut cu 7,6% în zona euro și cu 6,6% în UE.

Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au scăzut în majoritatea statelor membre. În schimb, Lituania (2,2%), Slovacia (1,7%), Croaţia (1,3%) şi România (0,9%) au fost ţările unde preţurilor producţiei industriale au înregistrat cel mai puternic avans de la o lună la alta, relatează Agerpres. Eurostat precizează că evoluţia preţurilor producţiei industriale în UE a fost influenţată în special de un declin de 1,2% al preţurilor bunurilor intermediare şi o scădere de 1% a preţurilor la energie.

În ritm anual, preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 7,6% în zona euro şi un declin de 6,6% în Uniunea Europeană. Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au scăzut în majoritatea statelor membre, însă România se numără printre ţările unde preţurile producţiei industriale au crescut în ritm anual, cu un avans de 0,4%. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Ungaria (18,8%), Slovacia (17,8%) şi Slovenia (6,8%). Şi în acest caz, preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în primul rând de preţurile la energie, care au înregistrat un declin de 21,5% în ritm anual.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este pusă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) au scăzut cu 0,9% în luna iulie 2023, comparativ cu iulie 2022, însă au crescut cu 0,6% faţă de luna precedentă.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: