România se află în rândul celor mai bune şi ieftine ţări europene pe care să le descoperi într-o călătorie cu maşina, potrivit unui studiu realizat de un site-ul de căutare global pentru călătorii momondo.ro. Potrivit motorului global de căutare pentru călătorii gestionat de Kayak, interesul pentru maşinile de închiriat este mai ridicat decât în vara lui 2019 cu, în medie, 162% în Europa.
„Creşterea drastică a preţului la combustibil, preocuparea pentru schimbările climatice şi preferinţa permanentă pentru intimitate în locul mulţimilor de turişti sunt factori decisivi care au contribuit la tendinţa de anul acesta. Mulţi călători sunt, însă, nehotărâţi cu privire la cea mai bună destinaţie pentru aventura lor de la volan din vara lui 2022. Inspiraţi de aceste descoperiri şi cu scopul de a ajuta călătorii în procesul lor de planificare a vacanţei, momondo a realizat un clasament al ţărilor care, în 2022, se descoperă cel mai bine într-o călătorie cu maşina”, susţin autorii studiului.
Acesta este o bază unică de date dedicată amatorilor de road trip-uri, cu informaţii specifice pentru fiecare ţară, precum preţurile la combustibil, siguranţa rutieră, impactul asupra mediului, atracţiile culturale şi multe altele. Astfel, acest clasament îi ajută pe români să îşi organizeze călătoria conform aşteptărilor şi nevoilor lor, dedicându-şi astfel concediul doar activităţilor care îi interesează cu adevărat.
Datele studiului arată că România a obţinut un punctaj excelent în ceea ce priveşte eficienţa costurilor în călătoriile cu maşina.
„Am analizat 33 de ţări europene şi le-am clasificat în funcţie de 24 de factori diferiţi. Le-am grupat apoi în cinci categorii de călătorii cu maşina în funcţie de: costuri, sustenabilitate, camping şi aer liber, confort şi infrastructură, natură şi obiective turistice. Cu aceste clasamente, călătorii îşi pot planifica vacanţa în funcţie de ceea ce este important pentru ei. Cele mai bine clasate ţări pentru cele cinci categorii de road trip-uri sunt: Olanda (sustenabilitate), Serbia (costuri reduse), Franţa (camping şi aer liber, dar şi natură şi obiective turistice), Elveţia (confort şi infrastructură)”, se mai precizează în document.
În contextul creşterilor masive de preţuri în benzinării, costul călătoriei este un considerent tot mai important de luat în calcul în vacanţele de vara aceasta. Totuşi, în ciuda inflaţiei şi a preţului crescut la combustibil, România rămâne o ţară relativ ieftină în care să călătoreşti, comparat cu multe alte ţări din Europa, ocupând locul şase în topul celor mai ieftine ţări pentru călătoriile cu maşina de anul acesta.
Totodată, preţul la benzină în România este echivalentul preţului mediu la nivel european, iar costurile încărcării maşinilor electrice, precum şi cel al parcărilor rămân unele din cele mai scăzute (aproximativ 0,54 euro pentru două ore). În plus, costurile reduse pentru cazări şi închirieri auto contribuie la atractivitatea acestei ţări în rândul celor interesaţi de călătorii cu buget redus.
Studiul mai arată că Germania se află în fruntea clasamentului celor mai bune destinaţii pentru călătoriile cu maşina în 2022.
„Germania a ocupat locul întâi în clasamentul din 2022, cu punctaje ridicate în ceea ce priveşte confortul şi infrastructura, natura şi obiectivele turistice. Germania este un paradis al şoferilor împătimiţi, o ţară cu o reţea extinsă de drumuri, cu staţii de încărcare electrică la tot pasul şi cu un număr de accidente rutiere per 100.000 de locuitori mai mic decât majoritatea ţărilor de pe listă. În plus, este aproape imposibil să treci cu vederea diversitatea obiectivelor istorice şi naturale fascinante ale Germaniei. Rămâne în sarcina călătorilor acum să exploreze, după bunul plac, Pădurea Neagră în serile parfumate de vară sau să descopere podgoriile şi oraşele de-a lungul romanticului râu Rin”, precizează sursa citată.
Cele mai bune 10 destinaţii din Europa în care să călătoreşti cu maşina în 2022 sunt: Germania, Spania, Lituania, Cipru, Franţa, Suedia, Portugalia, Estonia, Italia şi Elveţia.
„După doi ani în care am stat departe de călătoriile internaţionale, varietatea destinaţiilor de vara aceasta şi întrebările vizavi de ce oferă fiecare dintre ele pot crea confuzie. Mai ales când sunt atâtea de văzut în vecinătatea imediată. De fapt, reţeaua de drumuri europene este atât de extinsă încât ai avea nevoie de aproape 50 de ani de condus în fiecare zi pentru a o cunoaşte pe toată. Aşadar, să începem! Clasamentul nostru privind călătoriile cu maşina oferă o analiză detaliată care include numeroşi factori în baza cărora am analizat diferitele destinaţii europene. Consultându-l, călătorii pot lua cele mai informate decizii. Iar călătorilor care vor să închirieze o maşină sau o rulotă la cel mai bun preţ pentru a explora aceste drumuri le oferim o varietate de vehicule din partea a numeroase agenţii”, adaugă Laure Bornet, GM pentru Kayak Emea, administrator momondo
Datele au fost colectate între 22 februarie şi 22 iunie 2022.