Rezidenţii români au cheltuit anul trecut peste 16,3 miliarde de lei pentru călătorii de vacanţă şi afaceri

hotel intrare Sursa foto: Pexels

În 2021, rezidenţii români au cheltuit peste 16,379 miliarde de lei pentru călătorii de vacanţă şi afaceri, din care 80,7% pentru cele care au vizat destinaţii interne, iar 19,3% pentru cele care au vizat destinaţii externe,conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică și citate de Agerpres.

Numărul călătoriilor turistice efectuate de rezidenţi în anul 2021 a fost de 17.861.300, ponderea călătoriilor pentru vacanţe în total călătorii fiind de 93,0%.

Cele mai multe călătorii efectuate în anul 2021 au fost cele de 1-3 înnoptări, 62% din totalul călătoriilor pentru afaceri şi motive profesionale şi 61,2% din totalul călătoriilor pentru vacanţe.

Ca şi în anii anteriori s-a menţinut preferinţa turiştilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanţe, 53,8% dintre aceştia preferând cazarea la rude şi prieteni. Urmează cazarea în hoteluri şi unităţi similare, în proporţie de 22,8% şi alte unităţi de cazare (cabane turistice, pensiuni turistice, pensiuni rurale, bungalouri, spaţii de cazare pe nave) în proporţie 15,1%.  Restul modalităţilor de cazare, respectiv locuinţe particulare cu chirie (camere şi apartamente de închiriat), case de vacanţă (locuinţe particulare), campinguri şi alte tipuri de cazare fără plată au fost preferate de 8,3% dintre turişti.

În cadrul călătoriilor de afaceri şi motive profesionale, turiştii români s-au cazat în proporţie de 31,9% în hoteluri şi unităţi similare.

În proporţie de 95,7% călătoriile pentru vacanţe în străinătate, realizate în anul 2021, au avut ca destinaţie ţări din Europa, ţările Uniunii Europene reprezentând 91,5% din totalul acestor călătorii.

În 2021, rezidenţii români au cheltuit peste 16,379 miliarde de lei pentru călătorii de vacanţă şi afaceri, din care 80,7% pentru cele care au vizat destinaţii interne, iar 19,3% pentru cele care au vizat destinaţii externe.

Din totalul cheltuielilor turistice pentru călătorii de vacanţă în anul 2021, 81,8% au reprezentat cheltuielile pentru călătoriile în ţară, iar 18,2% pentru călătoriile în străinătate

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: