Amnistia fiscală anunțată de guvern continuă să provoace nemulțumiri, mai ales printre cei care și-au plătit obligațiile la timp. De asemenea, experții atrag atenția că măsura nu are o abordare pe termen lung. Mediul de afaceri are în continuare nemulțumiri legate de portalul ONRC, guvernul a răspuns prin demiterea șefei de la Registrul Comerțului.
După ce INS a anunțat ultimele date legate de creșterea economică, experții au început să fie mai precauți în legătură cu avansul economiei din acest an. Estimările cele mai recente spun că economia României va crește cu sub 2% în 2024.
Continuă ieftinirea benzinei și motorinei, prețul lor scăzând sub 7 lei în această săptămână. Scăderile recente de prețuri au anulat efectele majorării accizelor.
Antreprenorii români dezvoltă afaceri cu pasiune și le cresc de la un an la altul. Am publicat în această săptămână poveștile voinicel.ro și Marilyn Soap.
Între timp, sute de mii de români vin înapoi în țară, după ani de lucru în străinătate, arată o analiză Economedia.
Iată câteva dintre principalele știri ale săptămânii publicate de Econemedia:
ANALIZĂ Economedia. Cei care se întorc: Sute de mii de români s-au reîntors în țară în interval de câțiva ani/ Cifrele și câteva povești: “Nu te obișnuiești. Când ai acasă copiii, părinții, te gândești la casă”
Conform datelor transmise de Institutul Național de Statistică (INS) la solicitarea Economedia, numărul cetățenilor români care au revenit în țară a variat în anii recenți, cu un vârf atins în 2022. Astfel, în 2017 numărul de cetățeni români reîntorși a fost de 146.315, în 2018 a scăzut ușor, la 141.289, anul următor a crescut la 161.286, în 2020 a ajuns la 114.469, iar în 2021: a crescut din nou, până la 149.513, iar în 2022 a atins un maxim de 190.205, dintr-un total de 293024.
Reprezentanții INS precizează că statisticile oficiale privind imigrația nu sunt construite pe baze de date la nivel individual; astfel, se cunoaște numărul total al românilor reîntorși, dar nu și țara din care aceștia vin; la nivel de țară de proveniență se cunoaște numărul total al imigranților”, au precizat reprezentanții INS. Întreaga analiză, AICI.
Economia României va crește cu sub 2% în acest an. Economiștii și băncile reduc prognozele, după rezultatele anunțate de Statistică: „Consumul privat puternic se duce către creșterea economică a altor țări”
Economiștii și băncile din România au început să reducă prognozele de creștere economică și estimează acum că economia românească va crește cu sub 2% în 2024, după cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică.
Institutul Național de Statistică a anunțat vineri că economia românească a crescut cu 0,1% de la trimestru la trimestru și cu 0,8% de la an la an, în ce de-al doilea trimestru din 2024. Pe primul semestru, PIB-ul a crescut cu 1,5% în termeni reali.
Detalii, AICI.
Amnistia fiscală: 8 din 10 companii vor să achite datoriile la stat. Bun-platnicii o consideră discriminatorie şi vor să o conteste
Amnistia fiscală îi determină pe contribuabili, firme şi persoane fizice, să reacţioneze faţă de măsurile anunţate, iar opt din zece firme care solicită consultanţă juridică privind amnistia au intenţia de a achita datoriile, potrivit unei analize de specialitate.
După anunţul autorităţilor privind amnistia fiscală, numărul solicitărilor pentru consultanţă juridică pe fiscalitate s-a triplat faţă de o perioadă obişnuită.
În paralel, unele dintre firmele fără datorii la stat doresc să ştie dacă din punct de vedere juridic noile măsuri sunt discriminatorii şi dacă există o cale legală de a contesta amnistia fiscală”.
Analiză Concordia: Creșterea rapidă a salariului minim din ultimii ani a fost cu mult peste rata de creștere a inflației și a productivității. Topul domeniilor cu salarii mici
Creșterea rapidă a salariului minim din ultimii ani a fost cu mult peste rata de creștere a inflației, cât și peste rata cumulată de creștere a productivității muncii cu inflația, arată un studiu al Confederației Patronale Concordia – Politica Salariului Minim în România . În iulie 2024, salariul minim a crescut cu peste 23% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Scopul studiului a fost să analizeze contextul și impactul majorării salariului minim în România și să ofere o perspectivă bazată pe fundamente economice decidenților politici, mediului de afaceri și tuturor celor interesați, “în contextul în care România trebuie să transpună o directivă tematică și să implementeze un mecanism obiectiv de stabilire a salariului minim”.
Articolul integral, AICI.
Rata inflației reintră pe trend descendent și scade la 5,1% în august. Biletele de avion și cartofii conduc scumpirile
Rata anuală a inflaţiei a reintrat pe un trend descendent în luna august și a scăzut la 5,1%, a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică. În iulie, rata inflației urcase la 5,42%, de la 4,94% în iunie.
Acum, INS afirmă că prețurile au continuat să crească în august, cu 0,23% față de iulie, însă per tot anul, rata inflației și-a redus avansul. Detalii, AICI.
Seria ieftinirii carburanților continuă/ Motorina a scăzut sub 7 lei pe litru, la doar două zile după ce și benzina a trecut sub acest prag/ Care sunt prețurile
Petrom, liderul pieței carburanților din România, a ieftinit carburanții joi 12 septembrie, pentru a șasea oară în această lună. Benzina și motorina s-au ieftinit cu 5 bani pe litru, iar acum și prețul motorinei a scăzut sub 7 bani pe litru, la doar două zile după ce și benzina a scăzut sub acest prag, după mai multe ieftiniri aplicate de Petrom în această vară. Prețul motorinei a scăzut sub 7 lei pe litru la aproape toate stațiile Petrom. Cu cât scăzut prețurile în această vară, aflați AICI.
„Antreprenor cu valoare adăugată”: Dormi singur și nu ți-ar strica o îmbrățișare? Ia-ți o pernă în forma literei U de la Voinicel / E produsă în România din materiale naturale, sustenabile
Ideea de a deschide o afacere i-a venit în 2006, când piața de magazine online nu era atât de aglomerată. A început cu articole pentru bebeluși. Povestea ei, AICI.
Antreprenor cu valoare adăugată: Marilyn Soap, rezultatul colaborării dintre o săpunăreasă pasionată și o arhitectă creativă/ O afacere de familie la care lucrează nora și soacra/ Săpunurile lor ar putea ajunge și în magazine din Suedia
„Marilyn Soap este alcătuit, pe scurt, dintr-o săpunăreasă pasionată și o arhitectă creativă. Soacră-noră. Ideea proiectului a venit în 2019 când soacra mea își căuta o activitate care să îi facă mai multă plăcere decât ceea ce făcea până în acel moment, iar eu am venit cu ideea acestei afaceri care în urma cu câțiva ani era o pasiune pentru mama mea”, povestește Ariana pentru Economedia.
Șefa ONRC, Valentina Burdescu, a fost concediată de ministra Justiției. Mii de firme, blocate de noul sistem informatic, care este nefuncțional deși a costat 40 de milioane de euro
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a revocat-o joi din funcție pe șefa ONRC, Valentina Burdescu, din cauza problemelor de la instituție. Mii de firme au fost blocate de noul sistem informatic, care a costat 40 de milioane de euro, iar întregul mediu de afaceri a reclamat imposibilitatea de a opera modificări.
Anterior, ministra Justiției declara pentru Economedia că, dacă problemele cu noul portal informatic al Registrului Comerțului (ONRC), aflat în subordinea ministerului, nu vor fi remediate, va cere premierului schimbarea din funcție a directorului ONRC.
ANALIZĂ Surplusul de lichiditate din bănci s-a restrâns considerabil în luna august / Băncile au în cufere 37 de miliarde de lei
Acest așa-numit excedent de lichiditate este plasat de băncile comerciale la BNR, prin intermediul facilității de depozit a băncii centrale. Deci, în luna august, băncile au plasat la BNR, în medie, 37,6 miliarde de lei, la o rată medie de dobândă de 5,58%.
Acesta este cel mai mic surplus de lichiditate din bănci și economie din octombrie 2023. Cea mai mare valoare a fost înregistrată în ianuarie, de 60,7 miliarde de lei. Detalii, AICI.
Bloomberg: Piața datoriilor din România arată că investitorii sunt îngrijorați de înrăutățirea situației fiscale. Erste: „România a testat limitele toleranței investitorilor și agențiilor de rating. Fără corecție fiscală, probabil să nu mai aibă răbdare”
Piața datoriilor din România dă semne de îngrijorare crescândă a investitorilor cu privire la înrăutățirea situației fiscale, subliniind urgența remedierii finanțelor țării în timp ce aceasta se pregătește să organizeze alegeri gemene, arată o analiză Bloomberg.
Obligațiunile guvernamentale interne pe 10 ani sunt cele mai slabe performanțe din Europa în acest an, prima de randament față de titlurile germane similare crescând în această săptămână la cel mai ridicat nivel din iunie 2023, potrivit datelor compilate de Bloomberg. „Fără o corecție fiscală semnificativă și credibilă în 2025, este probabil ca ambele categorii să nu mai aibă răbdare, declanșând o ajustare determinată de piață”, au declarat într-o notă economiștii Erste din București Ciprian Dascălu și Eugen Sinca. Analiza, AICI.
Raport Energy Policy Group: Exploatarea energiei solare, esențială pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României până în anul 2050
Energia solară este esențială pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României și pentru contribuția la traiectoria privind neutralitatea climatică a Uniunii Europene (UE) până în anul 2050, arată cel mai recent raport al Energy Policy Group.
Inițiativa REPowerEU a stabilit obiective ambițioase, vizând peste 320 GW capacitate instalată de energie solară (PV) până în 2025 și aproximativ 600 GW până în 2030. Printre motivele prioritizării energiei solare se numără rentabilitatea acesteia, ușurința cu care poate fi instalată și creșterea finanțării alocate din surse publice, notează raportul. Detalii, AICI.