Rectificarea bugetară va avea loc posibil la final de noiembrie sau început de decembrie și va fi negativă – surse

chirie locuinta calcul Foto: Chattrawutt Hanjukkam / Dreamstime.com

Guvernul ar urma să realizeze o rectificare bugetară la finalul anului, care, potrivit unor surse politice, ar urma să fie probabil negativă, scrie Agerpres.

„În principiu ar trebui să se facă o rectificare bugetară şi este foarte posibil să avem o rectificare la final de noiembrie, început de decembrie”, au precizat sursele politice.

Conform acestora, probabil va fi o rectificare negativă.

„Având în vedere că bugetul a fost construit pe 4,4% din PIB deficit şi noi având un deficit negociat de 5,5% probabil că va fi o rectificare negativă. La rectificare se iau resurse dintr-un loc şi se redistribuie”, au explicat sursele politice.

Pe 24 octombrie, premierul Marcel Ciolacu a declarat, la Craiova, că rectificarea bugetară va fi făcută atunci când „va fi nevoie”, precizând că acest lucru se va discuta după ce va fi promulgată legea privind măsurile fiscal-bugetare asumată de Guvern în Parlament. Legea a fost promulgată pe 26 octombrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Atenție!
    Pensiile speciale costă statul român în jur de 12 miliarde de lei anual.
    Sa nu le uitati pe undeva!😵

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.