Raport: Stagnarea economiei germane afectează țările din Europa Centrală și de Est/ Cehia și România, printre țările care vor avea cel mai mult de suferit 

calculator calcule bani criza economie grafic contabil pexels sursa foto: Pexels

Economia germană a stagnat în ultimele două trimestre, creșterea PIB-ului din Europa Centrale și de Est (ECE) fiind în strânsă legătură cu evoluția economiei din Germania. Cehia ar fi țara cea mai afectată de orice șoc asupra economiei germane, în timp ce România se află pe locul al doilea în topul țărilor cele mai afectate în acest scenariu. Totuși, un asemenea șoc nu ar fi de durată și s-ar retrage relativ rapid, potrivit unui raport al Erste Groupcu privire la impactul exporturilor germane asupra țărilor din Europa Centrală și de Est (CEE).

În contrast, pentru Polonia și Slovacia, impactul unui șoc în creșterea germană ar putea avea un efect întârziat. Scăderea impactului economic pare să aibă loc un trimestru mai târziu în aceste țări.

Conform raportului, ponderea exporturilor către Germania a scăzut în întreaga regiune. Comparativ cu acum două decenii, ponderea exporturilor către Germania a scăzut cel mai mult în Ungaria și Slovacia. Pe de altă parte, în România și Serbia, aceasta a crescut marginal.

În fiecare țară din ECE, valoarea adăugată încorporată în exporturile germane și cererea finală în raport cu valoarea adăugată totală diferă de la 12,5% în Cehia la 5,7% în România.

În cazul României, procentul de 5,7% se referă la partea de valoare adăugată din România care este încorporată în exporturile și cererea finală germane, ca procent din valoarea adăugată totală a României. Acest lucru înseamnă că, din totalul de valoare adăugată produsă în România, 5,7% este încorporată în bunuri și servicii care sunt exportate în Germania sau consumate de germani.

Să presupunem că o companie românească produce piese auto care sunt exportate în Germania. Aceste piese sunt folosite pentru a construi mașini care sunt apoi vândute în Germania și în alte țări. În acest caz, valoarea adăugată produsă în România este încorporată în exporturile germane.

Raportul subliniează faptul că valoarea adăugată în exporturile germane este de două ori mai mare decât în cazul ponderii valorii adăugate în cererea finală. Prin urmare, performanța exporturilor germane pare a fi deosebit de importantă pentru regiune. Din acest punct de vedere, încetinirea recentă a creșterii exporturilor germane este un factor negativ pentru dezvoltarea ECE.

De ce este România atât de sensibilă de stagnarea economiei germane

Deși România are cea mai mică pondere a valorii adăugate brute în exporturile germane și cererea finală, este afectată destul de puternic în cazul unui șoc asupra creșterii germane, potrivit analizei.

Un posibil motiv ar putea fi faptul că valoarea producției auto din România furnizează în principal componente cu valoare adăugată scăzută.

Furnizorii români sunt mai mici și predispuși să fie mai puțin integrați în lanțurile valorice, inclusiv din cauza poziției geografice. Astfel, ar părea firesc ca, în fața unor costuri de producție mai mici, producătorii germani în fața scăderii cererii să reducă comenzile de la furnizorii mai puțin importanți și mai îndepărtați pentru a economisi și costurile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: