Administrația Fondului pentru Mediu anunță că bugetul de 25 de milioane de lei alocat primei etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în aproximativ două ore și jumătate de la lansare.
Solicitanții persoane fizice au generat 62.500 de vouchere, a câte 400 de lei fiecare, astfel:
- 25.695 vouchere pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare;
- 24.096 vouchere pentru categoria mașini de spălat rufe;
- 12.709 vouchere pentru categoria mașini de spălat vase.
Voucherele generate în această etapă vor fi aprobate în ședința Comitetului de Avizare de marți, 28 iunie 2022 și publicate pe site-ulinstituției.Ulterior, solicitanții se vor putea prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit.