Producătorul de aluminiu Alro Slatina a încheiat anul 2021 cu un profit net de numai 26 milioane lei, față de 335 milioane lei în 2020, în ciuda creșterii producției de aluminiu și a unui preț record la aluminiu, care au fost însă compensate de creșterea costurilor cu energia: de exemplu prețul energiei electrice plătit de grup în ultimul trimestru a fost cu peste 100% mai mare față de primul trimestru din 2021.
Alro Slatina a anunțat vineri că grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 3,5 miliarde lei în 2021, în creștere față de 2,5 miliarde lei în 2020, beneficiind de cererea în creștere pentru produsele cu valoare adăugată mare ale grupului, în special pentru industriile aeronautică, de inginerie generală și sectorul produselor de larg consum.
Grupul a încheiat anul 2021 cu un rezultat brut pozitiv de 493 milioane lei comparativ cu o pierdere în 2020 de 7 milioane lei. Rezultatul operațional (EBIT) pentru 2021 este un profit de 228 milioane lei, față de 400 milioane lei, în 2020, iar profitul net înregistrat de grup în 2021 a fost de 26 milioane lei față de 335 milioane lei în 2020.
„Anul 2021 ne-a adus și mai multe provocări decât 2020, deoarece, în timp ce ne străduiam să atenuăm efectele pandemiei, ne-am confruntat și cu o situație nouă și excepțional de volatilă în ceea ce privește prețurile și furnizarea energiei”, a declarat Marian Năstase, Președintele Consiliului de Administrație al ALRO. „Pe de o parte, piața aluminiului a înregistrat o cerere mai mare care a dus la o creștere semnificativă a cotațiilor, dar, pe de altă parte, această creștere a fost contracarată de prețurile ridicate ale energiei electrice. În aceste condiții, am luat toate măsurile necesare pentru a ne onora obligațiile contractuale, dar și pentru a reduce consumul de energie electrică pentru a rămâne pe piață și a ne continua cei aproape 60 de ani de activitate neîntreruptă în România”, a adăugat Marian Năstase.
Contextul pieței
În 2021, cotațiile LME, considerate ca reper global pentru aluminiul primar, și-au continuat trendul ascendent, având o medie anuală de 2.480 USD/tonă, față de 1.704 USD/tonă înregistrată în 2020. Această creștere a fost declanșată de cererea mai mare de aluminiu la nivel internațional, în special pentru produsele cu valoare adăugată mare, în principal din industriile aeronautică, inginerie generală și sectorul produselor de larg consum. Ca atare, în octombrie 2021, prețul aluminiului la London Metal Exchange (LME) a atins prețul record de 3.180 USD/tonă, în creștere cu peste 1.000 USD/tonă față de nivelul record din 2020. Mai mult, începând cu a doua jumătate a anului 2021, stocurile de aluminiu au înregistrat o scădere constantă în depozitele LME, încheind anul cu o scădere de 50% față de luna martie 2021.
În ciuda acestor condiții favorabile de piață, producătorii de aluminiu din Europa s-au confruntat cu o situație foarte dificilă în ceea ce privește costurile de producție din cauza creșterii considerabile a prețurilor la energie. Nivelurile record ale cotațiilor LME au fost contracarate în principal de costurile mari cu energia electrică din întreaga UE, ca urmare a creșterii prețurilor certificatelor de CO2. Astfel, producătorii de aluminiu din Franța, Germania, România, Țările de Jos, Slovenia și Spania și-au redus producția, unii dintre ei fiind nevoiți să-și oprească temporar întreaga activitate.
La nivel local, piața de energie electrică a înregistrat o volatilitate și mai mare, materializată într-o creștere fără precedent a prețurilor și un deficit de aprovizionare, unii furnizori alegând să rezilieze contractele în mod unilateral. Prin urmare, ALRO a fost nevoită să renegocieze unele dintre contractele sale de energie electrică sau să apeleze la piața de energie electrică pentru a acoperi cantitățile din contractele reziliate unilateral. În aceste condiții, prețul energiei electrice plătit de Grup în T4 2021 a fost cu peste 100% mai mare față de T1 2021.
Analiza activității operaționale
Creșterea cererii la nivel internațional a condus la înregistrarea în cadrul Grupului ALRO a unei producții mai mare de aluminiu primar în 2021 (293.399 tone față de 271.307 tone în 2020). Grupul și-a crescut producția de aluminiu procesat la 113.662 de tone, în creștere de la 98.020 de tone în 2020, în linie cu strategia sa de a se concentra pe producția și vânzările de produse cu valoare adăugată mare și foarte mare.
Situația excepțională cu care s-a confruntat piața de energie în 2021 – prețuri mai mari și lipsa aprovizionării în 2021 a determinat managementul să decidă reducerea producției de aluminiu electrolitic, suspendând producția a trei din cele cinci hale de electroliză, măsură implementată în 2022. Închiderea temporară are în vedere măsuri tehnologice specifice care vor permite o repornire rapidă și eficientă atunci când condițiile pieței energetice revin la normal, cel mai probabil în 2023, afirmă compania.