Producătorii europeni de semiconductori fotonici au cerut UE să sprijine industria cu o finanțare de 4,25 miliarde euro, pentru a putea concura cu rivalii din Asia şi SUA

semiconductori placa Sursa foto: Pixabay

Directorii de la cele mai mari companii europene de semiconductori fotonici pentru computere au cerut Uniunii Europene să sprijine industria în creştere rapidă, cu o finanţare de 4,25 miliarde de euro, pentru a putea concura cu rivalii din Asia şi SUA, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Semiconductorii fotonici folosesc mai degrabă lumina, decât electronii, pentru a realiza calcule, avantajul lor fiind viteza şi consumul de energie, fiind din ce în ce mai utili pentru aplicaţii în centre de date şi maşini.

Grupul a prezentat oficialilor UE la summitul de la Eindhoven un plan pe opt ani pentru a sprijini şi construi lanţuri de aprovizionare europene, precum şi garanţii pentru ca firmele mai mici să aibă acces la unităţile de producţie, pentru a efectua teste.

„În prezent, UE are o industrie fotonică vibrantă şi în creştere rapidă, totuşi, volumul de producţie, capacitatea de testare şi ambalare sunt extrem de vulnerabile la evenimentele globale şi la politicile ţărilor concurente”, a afirmat Johan Veenstra, directorul general al SMART Photonics, specializată în producţia de semiconductori fotonici.

Anterior, Uniunea Europeană a desemnat industria fotonică ca fiind de importanţă strategică, şi a numit-o o zonă cu potenţial de finanţare, conform planului de 43 de miliarde de euro pentru a extinde industria de cipuri, dar nu este clar ce resurse sunt alocate acum industriei fotonice.

În prezent, cei mai mulţi semiconductori, inclusiv semiconductorii fotonici, sunt produşi în Asia, şi multe drepturi de proprietate intelectuală sunt înregistrate în SUA.

Nivelul scăzut de producţie în Europa şi dependenţa semnificativă de Asia „ameninţă rezilienţa şi securitatea economică a UE”, susţin directorii de la cele mai mari companii europene de semiconductori fotonici.

Declaraţia a fost semnată de XFAB şi Aixtron (Germania), SMART Photonics şi Phix Photonics Assembly (Ţările de Jos), VLC Photonics (Spania), Almae (Franţa), Ligentec (Elveţia), precum şi PhotonDelta, un parteneriat public-privat din Ţările de Jos specializat în finanţarea industriei fotonice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: